Artista australiană Sia a petrecut carantina cu doi tineri de 19 ani pe care i-a adoptat!

20 mai 2020   News

Misterioasa cântăreaţă şi-a uluit fanii cu această decizie, cu atât mai mult cu cât Sia a declarat că vrea să rămână singură toată viaţa

Vedetele care adoptă copii sunt întotdeauna un exemplu frumos. Sia a reuşit, însă, să dea acestui gest o nuanţă controversată, fiind vorba nu despre doi bebeluşi, nici despre doi copii - ci despre doi adolescenţi ajunşi deja vârsta de 19 ani. Şi fiind vorba şi despre o mamă singură, pentru că artista de 44 de ani a declarat de mai multe ori că vrea să rămână la statutul de single pentru tot restul vieţii. Aranjamentul nu este însă de acum. Misterioasa cântăreaţă, care îşi acoperă chipul atunci când evoluează pe scenă, a dezvăluit că a adoptat anul trecut cei doi băieţi. Sia Kate Isobelle Furler a explicat că a luat această decizie fiindcă băieţii ajunseseră atunci la 18 ani, vârstă la care nu mai puteau sta la orfelinat. "Amândoi au 19 ani acum. Amândurora li se pare dificilă carantina, unuia chiar mai mult decât celuilalt. Dar amândoi sunt bine, învaţă mult în perioada asta. Îi iubesc pe amândoi", a declarat ea, refuzând să le dezvăluie numele. Desigur, faptul că artista i-a adoptat de anul trecut şi a petrecut carantina cu doi tineri practic nu a făcut decât să pună paie pe foc, alimentând comentariile despre natura suspectă a relaţiei dintre Sia şi noua ei familie.

Foto: Getty Images

Mai multe