Aseară, ei au fost cel mai frumos cuplu de la Cannes

21 mai 2015   News

S-au căsătorit recent, în urmă cu o lună, în cadrul unei superbe cermonii în California. Iar aseară, la Cannes, Nikki Reed şi Ian Somerhalder au arătat lumii întregi că formează unul dintre cele mai frumoase cupluri tinere din lumea filmului.

Cei doi soţi s-au numărat printre numeroasele vedete de la premiera filmului Youth, în care apare şi românca noastră, Mădălina Ghenea.

Vedetă a seriei Twilight, actriţa în vârstă de 27 de ani a făcut furori în rochia ei navy, semnată Azzaro, cu spatele gol, care i-a pus în valoare silueta suplă.

Nici chipeşul ei soţ, în vârstă de 36 de ani, nu s-a lăsat mai prejos, arătând ca scos din cutie în smokingul lui, tot o creaţie Azzaro.

Nikki şi Ian s-au numărat printre starurile care au onorat, aseară, covorul roşu al festivalului de film de la Cannes, printre acestea numărându-se Rachel Weisz, Sir Michael Caine şi Jane Fonda, dar şi invitate din lumea modei, precum Kendall Jenner, Doutzen Kroes, Lara Stone şi Joan Smalls.

Foto: Getty Images

Mai multe