Asemănări stranii între Adrian Păunescu şi Corneliu Vadim Tudor

15 septembrie 2015   News

Au fost colegi, prieteni şi colaboratori, dar destinele sale au avut mult mai multe în comun. Iată câteva dintre acestea.

Ambii au fost scriitori şi politicieni, ambii au fost naţionalişti fervenţi şi foarte vehemenţi în discurs şi ambii s-au stins la vârste apropiate, din cauza problemelor cardiace. Adrian Păunescu la 67 de ani, Vadim Tudor la 65 de ani.

Amândoi erau bărbaţi înalţi şi corpolenţi şi le plăcea să trăiască viaţa din plin. Cu toate acestea, amândoi erau şi foarte credincioşi, manifestându-şi iubirea pentru Dumnezeu chiar şi în spaţiul public.

Corneliu Vadim Tudor şi Adrian Păunescu au fost invitaţi împreună în 2010, cu puţin timp înainte ca Adrian Păunescu să moară, la o emisiune a postului Realitatea TV. Plin de vervă, Vadim Tudor l-a ironizat pe Gheorghe Flutur şi a criticat-o pe Elena Udrea, ministrul Turismului de la acea vreme, pentru situaţia turismului românesc. La un moment dat, Vadim Tudor i-a spus, cu zâmbetul pe glume, lui Adrian Păunescu: "Sunt invidios pe gloria ta postumă, Adriane". Păunescu, zâmbind şi el, i-a răspuns atunci: "Nu e prea laudativ ce mi-ai spus tu acum".

Mai multe