Ași în carieră, sexy pe catwalk! Aceste femei au făcut senzație pe podiumul de modă

27 noiembrie 2024   News

Alin Gălățescu a reușit să aducă în noul său fashion show pe lângă vedete media, două actrițe și o talentată pictoriță.

La final de noiembrie, Alin Gălățescu a adus publicului iubitor de frumos și de tendințe fresh din modă o nouă ediție din conceptul dedicat esteticii contemporane, Fashion Moments. Având ca tematică Styles & Trends, acesta a provocat designerii să-și redefinească direcțiile creative principale și să exploreze legătura lor cu valorile modei internaționale.

„După testul complicat de la cel mai recent Soirees de la Mode 36 – asupra COUTURE-ului ROMÂNESC - acum a fost radiografiată familia de STILURI și TRENDURI - viabile inclusiv internațional – prezente în viziunile designerilor. Români selectați atent, o autodefinire publică și o analiză proprie intensă, expresivă și amplă. O reușită deplină! EU CRED ÎN MODA ROMÂNEASCĂ!”, spune analistul de modă Alin Gălățescu, organizatorul și directorul artistic al evenimentului.

Astfel, noua ediție a adus împreună nume consacrate și designeri români aflați la început de drum, într-un spectacol impresionant al creativității: Iza Van Dee, Raluca Soare, Denis Predescu, The Black Sheep by Cristina Diaconu, Maam With Love by Alexandra Sandu, Idyllic by Corina-Elena Gheliuc, CarmeR by Carmen Roată, Bianca Prundeanu, Atelier Danessa (accesorii).

Într-o atmosferă vibrantă, participanții au fost cuceriți de muzica LIVE – inedită pentru un show de modă - oferită de talentații Gabriel Bălașa (Bălașa Percussion) la Pan-Tam și Maxim Belciug la chitară.

Styling-ul complementar, impecabil, a fost asigurat de echipa profesionistă de make-up condusă de Laura Perian (și editor al revistei OK! România) și de coafuri inovatoare realizate de Erika Gonczi Hair Design.

Ce ni s-a părut la fel de interesant a fost faptul că pe podium au defilat nu doar manechine profesioniste, ci și femei cu cariere impresionante, ași în profesiile lor, dar foarte sexy pe scenă. Este vorba despre actrițele Andreea Chirițescu și Alexandra Chirițescu, de pictorița Ioana Picoș, cărora li s-au alăturat vedetele de televiziune Crina Abrudan, Roxana Gheorghian (Prima TV) și Romina (Metropola TV), dar și câteva membre din comunitatea Cardinalia.

Mai multe