Atunci şi acum! Jonathan Rhys Meyers se reface superb
Jonathan Rhys Meyers
Irlandezul de 38 de ani ne confirmă că a lăsat în urmă dependenţa de alcool, sau cel puţin încearcă s-o facă, dovadă fotografiile cu el, de ieri, la o plimbare în Los Angeles.
Starul din Dinastia Tudorilor a afişat un look sănătos şi proaspăt, alături de logodnica lui, actriţa Mara Lane, cu care a fost surprins de paparazzi pe străzile din Beverly Hills, LA.
Jonathan Rhys Meyers şi Mara Lane, ieri, în Beverly Hills
Actorul se reface după lupta cu dependenţa de alcool
Iar incidentul de acum aproape şapte luni, când acelaşi actor sexy din aceste fotografii apărea într-o formă deplorabilă, în Londra, beat şi cu hainele în dezordine, pare că nici n-a avut loc.
Acele fotografii i-au şocat, evident, pe fanii talentatului actor, căci acesta se luptă de mai bine de zece ani cu dependenţa de alcool, iar ipostaza aceea neplăcută înseamna că nu face deloc progrese.
Astăzi, totul este uitat şi iertat, căci Jonathan Rhys Meyers este, din nou, tânărul acela seducător şi boem pe care l-am îndrăgit în atâtea filme. Poate cu o siluetă un pic cam fragilă pentru vârsta lui, dar nu-i stă rău. Iar dacă vă e dor să-l vedeţi jucând, puteţi urmări cea mai recentă apariţie a lui, în filmul Stonewall.
Foto: Hepta