Au ajuns la o înţelegere. Câţi bani primeşte Amber de la Johnny Depp?

17 august 2016   News

Johnny Depp şi Amber Heard au ajuns la o înţelegere! După luni în care s-au războit prin tribunale, cei doi actori au decis să facă pace şi să resolve problema divorţului cât mai repede.

Au ajuns la o înţelegere

A fost nevoie de „doar” 7 milioane de dolari, din cele 200 la care se ridică averea lui Depp, pentru ca Amber să îngroape securea războiului şi să fie de acord cu divorţul imediat.

Luni seară, Depp a acceptat să-i vireze în cont fostei sale soţii această sumă, pentru ca războiul mediatic, care deja îi afecta imaginea publică, să ia sfârşit.

Un reprezentant al celor doi foşti soţi a eliberat şi un comunicat de presă pentru DailyMail. “Relaţia noastră a fost intensă, pasională, câteodată volatilă, însă tot timpul a fost vorba despre dragoste. Niciuna dintre părţi nu a minţit şi nici nu a făcut acuzaţii pentru câştiguri financiare. Nu a fost niciodată vreo intenţie de a face rău fizic sau psihic. Amber îi doreşte tot binele lui Johnny de acum înainte şi va dona o parte din suma primită în scopuri caritabile. Nu se vor mai face declaraţii publice pe acest subiect”, se precizează în declaratia comuna a părţilor, făcută publică de avocaţi.

Potrivit TMZ, decizia de a-i acorda lui Amber 7 milioane de dolari a venit imediat după ce, în presă, au apărut mai multe video-uri în care actorul era violent, dar şi acele fotografii şocante cu degetul tăiat al lui Johnny.

DailyMail susţine că Amber i-ar fi cerut lui Johnny să acorde o declaraţie oficială în care să recunoască că a lovit-o, însă acesta a refuzat categoric.

Amintim că Amber şi Johnny au fost căsătoriţi timp de 15 luni.

Mai multe