Au jurat că nu se căsătoresc, dar au ajuns la altar! Vezi despre ce vedete este vorba!

12 ianuarie 2015   News

Dacă ai o relaţie de lungă durată nu înseamnă că-ţi doreşti neaparat să te şi căsătoreşti. Aceasta pare să fie deviza multor celebrităţi de la Hollywood, care resping categoric ideea schimbării stării civile printr-un act oficial. Ce puţin, aceasta este până în momentul în care îşi întâlnesc sufletul pereche.

Dacă ai o relaţie de lungă durată nu înseamnă că-ţi doreşti neaparat să te şi căsătoreşti. Aceasta pare să fie deviza multor celebrităţi de la Hollywood, care resping categoric ideea schimbării stării civile printr-un act oficial. Ce puţin, aceasta este până în momentul în care îşi întâlnesc sufletul pereche.

Haideţi, aşadar, să vedem ce staruri au declarat iniţial că nu cred în instituţia căsătoriei, dar s-au răzgândit pe parcurs!

Cameron Diaz este mai nou doamna Madden, conform căsătoriei cu Benji Madden, un bărbat despre care mai nimeni nu ştie nimic. Iar asta pentru că celebra actriţă a refuzat să vorbească despre relaţia amoroasă pe care o are cu Benji, dând impresia că relaţia lor este una lipsită de importanţă. Însă, surpriză! Deşi a declarat în nenumărate rânduri că nu crede în căsătorie şi că nu vrea să se căsătorească, a ajuns la altar chiar la începutul săptămânii trecute, după o relaţie de numai şase luni.

"Nu cred că ar trebuie să ne trăim viaţa conform unor tradiţii vechi, care nu se mai potrivesc timpurilor în care trăim.", asta este ceea ce a declarat Cameron în mai 2011, sugerând că în opinia ei căsătoria este depăşită.

Adam Levine

A fost foarte mult timp un burlac convins. Asta până a întâlnit-o pe Behati Prinsloo care pare să-i fi scuturat bine de tot universul cântăreţului, încât acesta să renunţe la ideea de burlăcie şi să ajungă să pună întrebarea cea mare.

Întrebat fiind de Jay Leno cum de s-a răzgândit în privinţa căsătoriei, Adam a recunoscut că totul se datorase faptului că nu întâlnise încă persoana potrivită, dând de înţeles că Behati este într-adevăr partenera ideală pentru un astfel de pas.

George Clooney

Nu a crezut că renunţă vreodată la statul de celibatar şi să fim sinceri, nici noi! A fost nevoie să apară în peisaj o avocată care să-i explice cum stau lucrurile cu dragostea şi cu căsătoria pentru a-l convinge pe acesta să facă următorul pas.

Deşi a avut o relaţie de lungă durată cu Stacy Keibler, acesta a declarat tot timpul că oficializarea relaţiei nu intră în planurile lor viitoare. Cu toate acestea, la doar câteva luni după ce a întâlnit-o pe Amal Alamuddin a şi cerut-o de nevastă. Ceea ce ne duce la ideea de bază a acestui articol: nu te căsătoreşti decât atunci când simţi că lângă tine este persoana potrivită!

Mai multe