AUDIO Prinţul Harry, victima unei farse: a crezut că e sunat de Greta Thunberg şi de tatăl ei. Ascultă aici conversaţia. "Suntem complet separaţi de majoritatea familiei mele!"

12 martie 2020   News

Doi ruşi au reuşit să-i joace o farsă Prinţului Harry, sunându-l nu o dată, ci de două ori. Ce a urmat?

Cei doi, pe numele lor Vladimir Kuzneţov şi Alexey Stolyarov, au vorbit cu însuşi Prinţul Harry pe 31 decembrie 2019 şi pe 22 ianuarie 2020, prezentându-se la telefon drept Greta Thunberg şi tatăl ei. Una dintre convorbiri a fost înregistrată şi a ajuns abia acum la tabloidul The Sun, care a dat-o publicităţii şi, bineînţeles că înainte de orice, se pune întrebarea: cum au reuşit să facă asta? Cum au avut acces la numărul lui? I s-a înscenat Prinţului totul, în ideea că în timpul convorbirii va scăpa cuvinte jignitoare la adresa cuiva din familia regală - dat fiind Megxitul?

Mai jos puteţi asculta un extras din una din convorbirile telefonice. Dar, surprinzător sau nu, Prinţul nu spune absolut nimic incrimator la adresa familiei regale, ceea ce îi conduce pe mulţi la un alt scenariu: poate totul a fost pus la cale chiar de Harry pentru a-şi apăra imaginea. Pentru că opiniile exprimate în discuţie sunt opinii despre care oricum lumea înţelegea că le are - deşi, e drept, niciodată nu le-a exprimat sub această formă în mod oficial. Mai mult decât atât, interesant este faptul că aceste convorrbiri au ajuns abia acum la presă, nu imediat după ce s-au întâmplat. Acum, adică la momentul sensibil la care Harry încetează să mai fie oficial membru al familiei regale cu drepturi depline. Un argument în plus care susţine că totul ar fi fost aranjat chiar de el...  Dar aici vine şi contraargumentul: Harry nu are deloc o relaţie bună cu The Sun, cei care au dat publicităţii înregistrările. Din contră: el şi tabloidul au în spate un lung război şi niciodată nu le-ar acorda o exclusivitate. Deci iţele se încurcă.

În convorbire, Harry o încurajează pe aşa-zisa Greta, se declară anti-Trump, despre care comentează că are mâinile murdare de sânge ("Dacă Donald Trump a devenit preşedintele Statelor Unite, atunci orice este posibil!"), şi spune că are alături pe cineva (Meghan) care este dispus să lupte cu tabloidele şi de aceea presa britanică se teme şi nu îi simpatizează: pentru că el şi soţia lui nu sunt dispuşi să le facă jocul. De asemenea, convorbirea arată clar că şi Harry a avut un cuvânt de spus în Megxit, că nu este doar opera soţiei lui, aşa cum a fost acuzată. Iar poziţia lui faţă de familia regală este încă o dată clară atunci când spune: "Suntem complet separaţi de majoritatea familiei mele!".

"N-a fost o decizie uşor de luat, dar a fost alegerea bună pentru a putea să-mi protejez fiul", mai spune Harry legat de Megxit. Iar întrebat dacă viaţa normală este mai rea decât cea regală, Harry răspune: "Oh, nu, cred că e mult mai bună!"

Ascultă mai jos un pasaj din conversaţie.

Foto: Getty Images

Mai multe