Ava Gardner şi Lana Turner au trăit nopţi fierbinţi împreună. Un jurnalist dezvăluie ce i-a povestit Ava în particular

21 mai 2021   News

Jurnalistul şi scriitorul Michael Thornton şi-a amintit despre vizitele făcute în decembrie 1982 la casa Avei Gardner, unde aceasta i-a acordat o serie de interviuri

Deşi o parte dintre acele confesiuni ale actriţei au fost off the record, Thornton consideră că le poate dezvălui la 39 de ani după. De ce i-ar fi spus, totuşi, Ava nişte lucruri atât de intime jurbalistului? Thornton răspunde la această întrebare chiar la începutul povestirii lui, spunând că Ava consuma mult alcool atunci. "Am petrecut multe ore cu ea vorbindu-mi despre viaţa ei tumultuoasă", scrie Thornton. "Am văzut la ea acasă o fotografie foarte frumoasă înrămată cu ea şi Frank Sinatra, cel de-al treilea şi ultimul ei soţ. S-au iubit mult, fără îndoială, dar mariajul lor de şase ani a fost unul turbulent, iar Sinatra a acuzat-o public încă de atunci că avea o aventură lesbiană cu Lana Turner", continuă Thornton. Amândouă divele au negat atunci vehement zvonurile care prinseseră contur. Dar într-o discuţie cu Thornton acesta susţine că Ava i-ar fi spus off the record că avusese câteva aventuri cu alte femei, printre care şi cu Lana Turner - şi că niciun bărbat nu o satisfăcuse aşa cum o făcea o femeie. "Dar am negat mereu totul pentru că la MGM şi la toate studiourile hollywoodiene, în anii '40 şi '50, aveam clauze morale în contractele noastre. Contractul ar fi putut fi suspendat peste noapte din cauza unui asemenea comportament respins de studiouri.", a spus Ava. Timpurile s-au schimbat - acum, o vedetă precum Amber Heard, care a fost căsătorită cu Johnny Depp, s-a putut afişa după divorţ sărutându-se cu altă femeie - dar atunci aşa ceva era de neconceput! Foto jos: Ava Gardner şi Lana Turner, în 1951.

"Aveam 17 ani şi mă aflam prima dată la New York când am realizat că aş putea fi atrasă de o altă femeie", i-ar mai fi spus Ava jurnalistului. Un astfel de moment s-a întâmplat când a fost să vadă un spectacol pe Broadway cu Betty Grable, care avea 23 de ani. "Nu-mi puteam lua ochii de la creatura aceea splendidă şi mi-am dat seama, simţindu-mă ruşinată, că o găseam atractivă fizic. Fiecare cuvânt pe care-l spunea parcă era un sărut spre public. Dar Betty era cât de straight se putea. Ani mai târziu, când am încercat să-i spun despre efectul pe care l-a avut asupra mea la 17 ani, şi-a dat ochii peste cap şi a râs". Interesant este că cel de-al doilea soţ al Avei Gardner, cel de dinainte de Frank Sinatra, a fost clarinetistul Artie Shaw, cunoscut pentru numeroasele lui mariaje, opt la număr. Cu Ava, Artie a fost însurat doar un an, din 1945 în 1946. Dar înainte avusese o relaţie şi cu Betty Grable - dar fusese însurat şi cu Lana Turner, în 1940. Aşadar, lucrurile erau cât se poate de complicate în viaţa amoroasă hollywoodiană - Ava îi fusese soţie lui Artie, dar se iubise şi cu una dintre fostele lui neveste, o altă mare divă, Lana Turner, iar acest zvon a hrănit fanteziile multor bărbaţi, chiar dacă public, zvonul a fost considerat scandalos. Ava s-a stins din viaţă la opt ani de la discuţiile cu jurnalistul, iar Thornton a rememorat acum acest episod cu ocazia reluării unui spectacol în care actriţa Elizabeth McGovern o joacă pe Ava Gardner. Foto: Profimedia

Mai multe