Averea incredibilă pe care o are în prezent Kevin din „Singur acasă“. Macaulay Culkin a câştigat o sumă infimă pentru celebrul rol

24 decembrie 2018   News

S-a născut în anul 1980 şi a cunoscut succesul datorită rolului Kevin McCallister din filmul „Home alone“ („Singur acasă“), însă în prezent actorul Macaulay Culkin nu mai este pe val, în special din cauza problemelor pe care le-a avut cu drogurile în ultimii ani.

Deşi în prezent nu ar mai avea niciun fel de problemă, Macaulay Culkin nu a mai reuşit să revină în forţă în lumina reflectoarelor şi să mai atingă succesul pe care l-a avut în anii ’90. Cu toate acestea, Macaulay Culkin a jucat în continuare în mai multe filme, dar şi-a făcut şi o formaţie de rock, The Pizza Underground.

În România, filmul „Home alone“ („Singur acasă“) are în continuare un succes răsunător şi Pro TV îl difuzează în fiecare an în perioada Crăciunului, fiind lider detaşat de audienţă.

Recent, jurnaliştii britanici de la The Daily Express, care citează site-ul Wealthy Gorilla, au notat că averea actorului Macaulay Culkin se ridică în prezent la 15 milioane de dolari. Pentru rolul din primul film „Home alone“ („Singur acasă“), actorul a primit 100.000 de dolari, în timp ce pentru cea de-a doua parte, cel cunoscut sub numele de Kevin din „Singur acasă“ a primit 4,5 milioane de dolari.

Averea lui Macaulay Culkin a crescut datorită drepturilor de autor pe care le primeşte şi astăzi, dar şi filmul „Richie Rich“ i-a rotunjit veniturile. Mai mult decât atât, în urmă cu o săptămână, el a apărut într-o reclamă pentru Google Assistant, în care sunt reproduse cele mai emblematice scene din „Singur acasă“.

Mai multe