Băieţii de la Blue i-ar cânta lui George Vintilă la nuntă

5 decembrie 2012   News

Aflaţi în vizită în ţara noastră pentru show-ul "Vocea României", unde au cântat aseară, cei de la formaţia Blue au dat o tură în această dimineaţă şi prin studioul ProFM. Vezi aici foto

Aflaţi în vizită în ţara noastră pentru show-ul "Vocea României", unde au cântat aseară, cei de la formaţia Blue au dat o tură în această dimineaţă şi prin studioul ProFM

E o perioadă foarte plină pentru Blue: pe 13 ianuarie îşi vor lansa noul album, iar aseară, în platoul de la "Vocea României", artiştii au făcut publicului român surpriza de-a prezenta premiera europeană a proaspătului lor single, "Hurt Lovers". Pentru ca în această dimineaţă să cânte live hitul lor, "One Love", în studioul ProFm, alături de George Vintilă. DJ-ul i-a întrebat cu această ocazie dacă obişnuiesc, pe lângă concerte, sa cânte la nunţi. “S-a întâmplat să facem asta la nunta unor prieteni. Dar dacă vrei îţi cântăm ţie la nuntă”, i-au spus ei lui George. “Nu plănuiesc nimic în sensul acesta, dar când o voi face, vă sun”, a declarat DJ-ul ProFM.

La finalul emisiunii, el le-a dat cadou invitaţilor săi câte-o sticlă de vin românesc... Că tot au zis băieţii că sunt precum vinul. “V-am aşteptat în România de când aţi devenit celebra trupă de boys band, adică de 12 ani. Şi iată că aţi venit acum ca …men’s band”, le-a spus George. Iar ei au replicat: "Suntem ca vinul, pe măsură ce îmbătrânim devenim mai buni".

Foto: ProFM

Mai multe