Bătaie cu şampanie. Malia Obama petrece la munte cu prietenii

22 februarie 2017   News

Malia Obama petrece la munte. Fiica cea mare a fostului preşedinte al Statelor Unite se bucură de o vacanţă pe cinste în Aspen, iar o fotografie publicată pe Instagram arată cum ia masa de prânz împreună cu câţiva prieteni, poate nu la fel de cunoscuţi, dar la fel de bogaţi.

În vârstă de 18 ani, stagiară la compania Weinstein, Malia a fost văzută la un restaurant din munţi, împreună cu o gaşcă impresionantă de copii de bani gata, printre care şi Elizabeth, Zachary şi Holden Tisch, copiii producătorului Steve Tischm, Prinţul Tassilo von Furstenberg. În timp ce grupul se relaxa în interiorul restaurantului, afară era o petrecere pe cinste, cu oameni puşi pe distracţie, unii dintre ei la bustul gol, bătându-se cu peste 200 de sticle de şampanie Veuve Clicquot, în timp ce dansau pe mese.

Clipurile video distribuite pe Instagram arată cum un grup mare de oameni petrec în aer liber, în timp ce Malia şi prietenii săi iau masa în interiorul restaurantului. "Sărbătorind ziua de naştere printr-un duş cu 200 de sticle de Veuve Clicquot la Cloud 9 Aspen Highlands. Fac asta în fiecare an ", a scris unul dintre petrecăreţi pe Instagram, împreună cu un video.  Un alt film a arătat doi bărbaţi care pulverizau şampanie spre mulţime, cu titlul: "Echipa SUA."

Foto: Instagram

Mai multe