S-a săturat, trăiește o dramă! Ben Affleck, din ce în ce mai iritat de prezența fotografilor. Cât mai rezistă în ”noua viață”
La prima despărțire de J Lo, de acum 20 de ani, Ben Affleck a invocat amestecul intruziv al presei în viața lor.
Când lucrurile păreau că se așază, iar actorul se dedică relației Bennifer 2.0, vedem din reacțiile sale cât îi este de greu. Căci Ben Affleck trăiește o adevărată dramă. S-a văzut în prima lună de miere de la Paris, mai ales atunci când a plecat val vârtej înapoi în State. Nu că acolo ar fi fost mai roz, căci paparazzii sunt peste tot. L-au așteptat și acolo, fotografiindu-l în timp ce-și aștepta mezinul să iasă de la orele de înot.
Pregătirile pentru marea nuntă au fost, la rândul lor, un semnal de alarmă și de nevoie de intimitate. Căci au pregătit totul pentru a o avea, chiar dacă câteva imagini au ”transpirat” în presă. Nu se putea altfel, la nivelul lor de mediatizare. Sau mai bine zis, al artistei. Căci ea este obișnuită cu acest life-style, însă Ben pare, și în a doua lună de miere, cu nervii la pământ.
Încearcă se facă față, vrea să pară că savurează momentele romantice din Italia, destinația aleasă după nunta fastuoasă din Georgia, Savannah, însă actorul pare că joacă într-una dintre cele mai slabe producții ale sale. Vrea să pară, dar nu este autentic. Grimasele surprinse de fotografi stau mărturie. Știe că este urmărit, fiecare îi calculează pașii, toți speculează, iar acest mod de a trăi cu siguranță nu poate să fie plăcut pentru iubitorii de discreție.
Problema este serioasă, căci Ben în trecut a găsit un refugiu foarte dăunător atunci când n-a mai putut: alcoolul.
Sperăm că această goană a paparazzilor se va sfârși sau măcar se va mai domoli, cât să fie suportabil pentru Affleck. Cert este că cei doi miri au revenit în SUA după escapada romantică europeană, iar problema intimității nu dă semne de rezolvare. Și da, este un semnal de alarmă, mai ales în jurul datei de 31 august, când se împlinesc 25 de ani de la tragica moarte a Prințesei Diana, urmărită ca-n filme tot de fotografii în căutare de senzațional.
Foto: Profimedia