Ben Stiller s-a luptat, în secret, cu cancerul de prostată

5 octombrie 2016   News

Celebrul actor a recunoscut că, în urmă cu doi ani, a fost diagnosticat cu o formă foarte agresivă de cancer la prostată.

În cursul zilei de marţi, Ben Stiller a făcut nişte declaraţii care au uimit o lume întreagă. El a recunoscut, în timpul emisiunii lui Howard Stern, că a fost diagnosticat, la vârsta de 48 de ani, cu o formă foarte agresivă de cancer la prostată.

“A apărut din senin. Nici nu ştiu cum s-a întâmplat. La început, habar n-aveam ce avea să se întâmple cu mine. M-am speriat teribil! Viaţa mea s-a oprit pur şi simplu, nu puteam să-mi fac niciun plan legat de niciun film, pentru că nu ştiam ce va urma”, a povestit actorul despre experienţa pe care a ţinut-o ascunsă până în acest moment.

Stiller a declarat că a fost, într-o bună zi, la urolog şi că acesta a fost cel care i-a dat vestea înspăimântătoare. După ce a primit diagnosticul, faimosul comic a vizitat numeroşi medici, inclusiv doctorul bunului său prieten Robert De Niro, legat de problema sa. Într-un final, a ales să se supună intervenţiei de extirpare a prostatei, iar acum sănătatea lui este la cote absolut normale.

“Este al doilea cel mai periculos cancer din lume, dar, în acelaşi timp, este şi unul dintre cele mai unor de vindecat”, a ţinut Ben să precizeze. “O astfel de experienţă te face să apreciezi altfel viaţa. La fiecare şase luni mă duc acum şi mă testez doar ca să mă asigur că totul e în regulă”, conchide acesta.

Mai multe