Pregătiri pentru primul lor Crăciun după căsătorie. Cum au fost surprinși Jennifer Lopez și Ben Affleck?

5 decembrie 2022   News

Sărbători cu emoție pentru celebrul cuplu Bennifer. Se pregătesc intens de primul Crăciun în calitate de soț și soție.

În urmă cu un an, J Lo promitea că 2022 va fi cel mai spectaculos an al său și s-a ținut de cuvânt. Așa de bine și-a manifestat intenția în Univers, încât lucrurile s-au legat fantastic pentru artistă.

Jennifer Lopez și-a unit destinul cu iubirea vieții sale, Ben Affleck. În 2022 au avut parte nu doar de o nuntă, ci de două. Și în tradiționalul stil american, s-a dat verde la pregătirile de Crăciun. Jennifer Lopez și Ben Affleck au ieșit să-și cumpere brad de Crăciun, pentru prima dată ca soț și soție.

Un asemenea eveniment este foarte important în familie. Drept pentru care, Jennifer Lopez și Ben Affleck și-au luat copiii și au ieșit în căutarea bradului perfect, în Santa Monica. Fiul divei, Max, părea din alt film, căci a venit îmbrăcat estival, în tricou și pantaloni scurți. Băiatul preadolescent este mereu văzut captivat de tehnologie, căci foarte greu se desprinde de ecrane, pentru a fi prezent cu adevărat în acțiunile de familie.

Jennifer Lopez a fost spectaculoasă, ca de obicei, într-un palton lung alb cu verde și jeanși oversized.

Familia extinsă a venit la cumpărăturile de Crăciun cu cea mai mare mașină pe care o dețin, pentru a fi siguri că bradul încape, căci au ales unul de dimensiuni considerabile.

Jennifer Lopez și Ben Affleck, cât și toți copiii lor au căutat intens exemplarul perfect pentru familia lor extinsă.

J Lo este vedeta lunii decembrie, starul de pe coperta celebrei publicații Vogue. Și pentru această revistă, artista și-a deschis sufletul și a povestit, în sfârșit, ceva ce mulți își doreau să știe.

”Nu am ascuns niciodată că am simțit iubire pură alături de el. Apropiații mei știu ce mult înseamnă el în viața mea. Iar când ne-am reconectat, am descoperit că sentimentele încă erau acolo și la fel de intense.”, a mărturisit Jennifer Lopez în interviu.

Artista a menționat că și celelalte relații ale sale au fost cât se poate de reale, însă vine o perioadă în viață când poți face diferența. Și de ce nu ai trăi iarăși acea iubire pasională pe care ai simțit-o cândva în tinerețe? Ei bine, cuplul Bennifer nu și-a refuzat această experiență și bine au făcut, căci sunt superbi împreună!

Foto: Profimedia

Mai multe