Beyonce, la o întâlnire romantică cu Jay Z după naşterea gemenilor

4 august 2017   News

Acum aproape două luni familia lor s-a mărit cu încă doi membri. Gemenii Rumi şi Sir Carter au venit pe lume şi le-a făcut viaţa mai frumoasă, dar şi mai... agitată!

foto: Hepta

Tocmai de aceea, soţii Carter au decis să-şi ”ia liber” câteva ore, pentru a putea petrece timp de calitate în doi, lăsându-i pe cei trei copii în grija bonelor. Numai că paparazzi au fost pe urmele lor. Iată ce au surprins!

Vizibil euforici, Be şi Jay Z au fost prinşi de paparazzi, miercuri, pe când se aflau prin West Hollywood. Cei doi soţi au ales Sushi Park, un restaurant dintr-un mall din Sunset Strip, pentru a lua masa împreună şi pentru a se bucura unul de compania celuilalt.

În fotografiile obţinute de paparazzi, cei doi artişti apar în ipostaze amoroase, pesemne relaţia lor s-a sudat şi mai tare de când au devenit părinţi. Jay Z poate fi văzut ţinându-şi braţele în jurul taliei soţiei sale, în timp ce Be se bucură de atenţia primită.

Cât despre înfăţişarea celor doi, trebuie să recunoaştem că Be mai are câteva kilograme de dat jos până a  ajunge la silueta consacrată, cea de dinainte de sarcină, însă e evident că e fericită cu schimbările din viaţa ei şi că nu se preocupă momentan de înfăţişarea ei. Şi bine face!

Mai multe