Billy Joel se pregăteşte să se opereze

15 septembrie 2016   News

Este o intervenţie pe care legendarul muzician o amână de ceva vreme, însă, dacă nu vrea ca situaţia lui să se înrăutăţească, trebuie să ia o pauză profesională şi să aibă grijă de propria sănătate.

Nu vă speriaţi, nu este o chestiune de viaţă şi de moarte, e vorba despre o procedură aproape de rutină, care, însă, dacă nu este făcută, îi poate cauza cântăreţului numai probleme. Reprezentanţii lui Billy Joel au emis un comunicat în care explică întreaga situaţie: „Billy Joel îşi va opera sinusurile şi, drept urmare, va fi nevoit să amâne concertul din 30 septembrie, de pe Madison Square Garden, până pe 21 noiembrie 2016.

Postoperator, muzicianul de 67 de ani trebuie să-şi acorde şi o perioadă de recuperare, în care să-şi odihnească vocea, aşadar orice activitate care să-i solicite corzile vocale este strict interzisă.

În timp ce medicii se aşteaptă ca faimosul lor pacient să-şi revină 100% după această intervenţie chirurgicală, un apropiat de-ai starului a declarat presei americane că operaţia este iminentă şi că Billy a amânat-o până în ultimul moment, când nu mai are încotro şi trebuie să urmeze sfatul specialiştilor.

               

Mai multe