Bob Dylan, acuzat că ar fi abuzat sexual o fetiţă de 12 ani. Cum se apără artistul

16 august 2021   News

La cei 80 de ani ai săi, legendarul rocker premiat cu un Nobel pentru Literatură în 2016 îşi vede cariera tărâtă într-un scandal sexual.

Ştirea că Bob Dylan ar fi agresat o copilă de 12 ani a făcut repede înconjurul internetului. Şi poate că oricare dintre noi am fi ridicat din sprâncene, dacă nu am fi aflat că... e vorba despre o faptă care s-ar fi petrecut în 1965. Bine, bine, puteţi spune că fapta rămâne, indiferent de plasarea ei în timp, dar bunul simţ ne obligă să avem această reflecţie: de ce victima lui a tăcut vreme de 56 de ani?

Cert e că numele lui Robert Allan Zimmerman (adevăratul nume al lui Bob Dylan) figurează într-un proces deschis la New York de către o femeie cu iniţialele J.C., din Greenwich, statul Connecticut, care susţine că a fost molestată sexual de către artist în apartamentul acestuia din Hotelul Chelsea, în 1965. Chipurile, muzicianul şi-a premeditat fapta şase săptămâni, timp în care şi-a folosit abilităţile, dar şi renumele ca să-i câştige încrederea.

"Bob Dylan, într-o perioadă de şase săptămâni, între aprilie şi mai 1965, s-a împrietenit şi a stabilit o legătură emoţională cu reclamanta”, se arată în documentele care au fost depuse vineri la Curtea Supremă din Manhattan de către presupusa victimă, care are acum vârsta de 65 de ani.

Mai grav este că Dylan ar fi reuşit să-şi pună planul în aplicare cu ajutorul alcoolului şi drogurilor, ”lăsând-o marcată emoţional şi distrusă psihic până în prezent”. Întrucât depresia, anxietatea şi alte probleme emoţionale "de natură permanentă" o împiedică pe J.C. să aibă activităţi normale, vrea ca agresorul ei să fie adus în instanţă şi să-i plătească daune morale.

Într-o declaraţie primită de publicaţia "People", reprezentantul lui Bob Dylan neagă cu vehemenţă acuzaţiile. "Această speţă veche de 56 de ani este neadevărată şi va fi viguros atacată". De cealaltă parte, procurorul Daniel Isaacs promite să-i aducă pe cei doi faţă în faţă, în instanţă.

Bob Dylan este unul dintre cele mai influente personaje ale secolului al XX-lea, fiind un simbol al inovaţiei în muzică şi cultură, primul artist care a îmbinat muzica populară cu ambiţiile intelectuale. El este singurul compozitor şi interpret câştigător al unui premiu Nobel. pe care l-a primit în 2016 la categoria Literatură, pentru „crearea unor noi modalităţi de exprimare poetică în cadrul marii tradiţii a cântecului american”.

FOTO: Don Hunstein/pagina oficială

Mai multe