Bogdan Stanoevici a murit la 62 de ani. Actorul se îmbolnăvise de Covid-19 şi luase o infecţie din spital

12 ianuarie 2021   News

Bogdan Stanoevici a murit marţi, la vârsta de 62 de ani, potrivit surselor Observator. Ştirea a fost confirmată şi de dr. Şerban Bubenek, manager la Institutul CC Iliescu din Bucureşti. Stanoevici a fost ministrul Românilor de Pretutindeni în Guvernul Ponta, manager al Circului Globus şi candidat la alegerile prezidenţiale din 2019.

Actorul Bogdan Stanoevici (62 de ani), fost ministru delegat pentru Românii de Pretutindeni şi fost candidat la Preşedinţia României, în 2019, era internat la Terapie Intensivă, la Institutul C C Iliescu din Bucureşti. Iniţial a fost depistat cu COVID-19 şi internat la Spitalul Sf. Pantelimon, dar starea sănătăţii sale s-a agravat din cauza unei infecţii nosocomiale căpătată în spital.

Surse medicale au declarat pentru Adevărul că infecţia cu noul coronavirus îi distrusese complet plămânii lui Bogdan Stanoevici. Actorul a murit marţi, după o luptă foarte dificilă cu boala.

Pe 24 decembrie, Bogdan Stanoevici a fost preluat de la Spitalul Sf. Pantelimon din Capitală şi transferat la Institutul Inimii din Capitală, unde echipa coordonată de prof. dr. Şerban Bubenek a făcut tot posibilul să-l salveze. Potrivit Antena3.ro, starea lui Bogdan Stanoevici era în acel moment critică. 

Citeşte continuarea pe click.ro, chiar aici!

Mai multe