Boris Johnson a fost externat. Decizia luată la ieşirea din spital de premierul britanic
Prim-ministrul Marii Britanii a fost externat şi îşi va continua recuperarea la reşedinţa sa de la ţară.
Boris Johnson a fost diagnosticat în urmă cu zece zile cu coronavirus şi dus la spitalul St. Thomas. Atunci când starea i s-a înrăutăţit, Johnson a fost mutat la secţia de terapie intensivă, unde a petrecut trei zile. Acum pericolul a trecut.
"La sfatul echipei sale medicale, premierul nu va reveni imediat la serviciu, ci îşi va continua recuperarea în reşedinţa din Chequers. El doreşte să mulţumească tuturor celor de la St Thomas pentru îngrijirile pe care le-a primit.Toate gândurile sale se îndreaptă către cei afectaţi de această boală”, a anunţat Downing Street.
Johnson a mulţumit personalului medical, dar şi-a îndreptat atenţia în mod special către două asistente, Jenny din Noua Zeelandă şi Luis din Portugalia . „Au stat lângă patul meu timp de 48 de ore, când lucrurile puteau să o ia în orice direcţie. Este greu să găsesc cuvintele cu care să-mi exprim recunoştinţa”, a spus premierul britanic.