Brad Pitt şi Angelina Jolie, din nou în război. La 4 ani de la iniţierea divorţului, între cei doi tot nu e pace!
Când credeam că liniştea s-a aşternut între cele două staruri, realitatea ne contrazice: lunea aceasta, războiul a reizbucnit
Culmea este că recent, un amic al fostului cuplu spunea pentru Entertainment Weekly: "S-au săturat de când se tot războiesc, iar acum au ajuns în sfârşit în punctul în care pot să se ocupe de copiii lor într-un mod sănătos şi liniştit!". Ei bine, surpriză: se pare că nu s-au săturat de tot de război. Cel puţin unul dintre ei...
Cine vrea din nou luptă? Angelina şi echipa ei. Avocaţii actriţei au cerut demisia lui John W. Ouderkirk, judecătorul care se ocupă de divorţul lor. Conform acestora, Ouderkirk n-a fost complet onest în legătură cu relaţia lui cu una dintre avocatele lui Brad Pitt, Anne C. Kiley - iar aici nu este clar dacă acuzaţiile se referă şi la o legătură amoroasă ori doar la o prietenie unită de interese comune. Potrivit dosarului depus la Curtea Superioară din Los Angeles, Kiley ar fi făcut lobby în favoarea intereselor financiare ale lui Ouderkirk într-un caz extrem de important. De partea cealaltă, Brad Pitt şi echipa lui insistă să fie păstrat judecătorul Ourderkirk.
Apropiaţii cercului Angelinei spun însă că aceasta e o strategie a actriţei de a mai întârzia procedurile, întrucât ştie că lucrurile nu sunt aşa cum îşi doreşte în privinţa custodiei copiilor şi a pensiei alimentare. "Are tot dreptul să facă această mişcare, dar este cazul clasic al unei persoane care aşteaptă o decizie defavorabilă", comentează aceeaşi sursă.
Foto: Getty Images