Brânzoi din ”Las Fierbinţi” are o familie tare frumoasă. Ce meserie are soţia lui şi cum arată gemenii lor?

12 iunie 2019   News

Brânzoi este unul dintre personajele cheie din sitcomul românesc ”Las Fierbinţi”. Încă din 2012, actorul Ion Ionuţ Ciocia a cucerit publicul român cu şarmul şi felul de a fi interpretând acest personaj. Dar cum este actorul în viaţa de zi cu zi şi cum arată familia lui?

Ei bine, puţini ştiu că Ion Ionuţ Ciocia este, în primul rând, un familist convins, având un mariaj trainic de foarte mulţi ani. Soţia lui este contabilă şi duce o viaţă departe de lumina reflectoarelor, în ciuda faptului că Ion Ciocia este unul dintre cei mai recunoscuţi şi îndrăgiţi actori din România. ”E expert contabil. Am zis că meseria noastră e destul de ciudată, azi ai angajamente, mâine n-ai. Şi atunci am zis: „bă, nu-mi iau actriţă, să nu murim amândoi de foame”. Nu, întâmplarea a făcut să nu fie actriţă, pentru că am avut şi prietene actriţe. Întâmplarea a făcut să mă însor cu ea. Aşa a vrut Dumnezeu.”, a declarat pentru Click, Ion Ionuţ Ciocia.

Cei doi au o fetiţă şi un băieţel, gemeni, pe care încearcă să le crească departe de presiunea media. Ca şi soţia lui, gemenii apar rar în public, părinţii lor ferindu-le de evenimente oficiale ori social media. Vorbind despre micuţii lui, actorul mărturisea că prichindeii sunt pasionaţi de muzică: ”Da, am un băiat şi o fată. 3 ani şi 7 luni. Îi cheamă Alexandru Ştefan şi Medeea Maria. (…)Fii-mea cântă. Şi lui îi place muzica, da e mai timid. De exemplu, am fost la  “Zilele Bucureştiului” şi, la un moment dat, cânta un băiat la saxofon şi nu-l mai puteam lua de acolo”.

Mai multe