Brendan Fraser s-a transformat total. Scandalurile sexuale şi depresia i-au distrus cariera actorului din "Mumia" şi "George, trăsnitul junglei"

2 mai 2020   News

A interpretat roluri memorabile, dar acum se află în cădere liberă. Cine nu îşi aminteşte de personajele cărora le-a dat viaţă în seria ''Mumia'' sau ''George, trăsnitul junglei''.

Brendan Fraser garanta cândva succesul unui film atunci când se afla în distribuţie. The Mummy în 1999 a avut încasări de 416 milioane de dolari la nivel mondial şi a dus la două continuări: The Mummy Returns în 2001 şi The Mummy: Tomb of the Dragon Emperor în 2008.

Fraser reuşea să cucerească publicul fie că juca într-o dramă sau într-o comedie. Fiecare rol venea însă la pachet cu numeroase cerinţe. Starul trebuia să facă dovada talentului său cu fiecare producţie, dar să îşi menţină şi calităţile fizice. Din păcate, accidentele suferite în timpul filmărilor l-au obligat pe Brendan să sufere numeroase intervenţii chirurgicale, cum ar fi o înlocuire parţială a genunchiului.

Faimosul actor a petrecut aproape şapte ani prin spitale, s-a îngrăşat şi şi-a pierdut condiţia fizică. Peste toate astea, viaţa părea să îi zâmbească la un moment dat. În 1993 Winona Ryder îl invită la un grătar, la casa ei de vacanţă, iar acolo o cunoaşte pe actriţa Afton Smith. În 1998, cei doi se căsătoresc, dar în 2007 divorţeză.

În 2018, Fraser este implicat într-un scandal sexual. Actorul susţine că a fost agresat sexual în 2003 de Philip Berk, fostul preşedinte al Asociaţiei presei străine de la Hollywood. Philip admite în cartea pe care a scris-o că l-a pipăt pe actor la un eveniment, dar Fraser îl contrazice şi spune că incidentul a fost unul mult mai grav.

Fraser recunoaşte că a încercat să-şi îngroape sentimentele în legătură cu incidentul, dar a prins curaj după ce a văzut mai mulţi actori vorbind despre asta.

Brendan susţine că acestă poveste, divorţul şi problemele sale de sănătate l-au determinat să cadă în depresie. Acesta fiind şi motivul pentru care cariera sa a avut de suferit.

Acum, la 50 de ani, Fraser continuă să joace, dar nu în producţii memorabile. Recent, Fraser a apărut în thriller-ul Bollywood Line of Descent, dar şi în cel de-al treilea sezon din The Affair, unde joacă rolul unui guardian,  Gunther. Nu mai încasează însă sume fabuloase pentru prestaţiile sale, iar cea mai mare parte din veniturile actorului se duc acum către pensia copiilor. De aceea, Fraser continuă să aibă probleme cu banii.

Mai multe