Brian May, chitaristul trupei Queen, făcut cavaler de Charles la Palatul Buckingham

15 martie 2023   News

De-acum înainte, starul celei mai iubite formații rock britanice va fi cunoscut drept Sir.

La mai puțin de un an după ce regretata Regină Elisabeta a II-a a apărut pe ecran bătând ritmul piesei „We Will Rock You“ la un ceai cu ursulețul Paddington, cel care a compus cântecul - și a cărui trupă îi împărtășea pseudonimul (queen=regină) - a fost prezent la Palatul Buckingham pentru a primi titlul de cavaler.

Brian May, chitaristul legendarei formații Queen, a primit marți această onoare pentru serviciile aduse muzicii și carității, iar fotografiile îl arată discutând cu Regele Charles al III-lea și pozând cu medalionul său după ceremonie.

Rockerul în vârstă de 75 de ani a declarat după eveniment: „Sunt foarte fericit, zâmbesc de la o ureche la alta, mai ales pentru că a fost Regele cel care a condus ceremonia, ceea ce înseamnă foarte mult. Am discutat despre faptul că suntem de o vârstă și se întreba dacă genunchii mei rezistă pentru partea de îngenunchere a ceremoniei. Am spus: «Da, aproape»“, a glumit muzicianul.

Sir Brian May, așa cum i se vor adresa toți de-acum, a fost însoțit la ceremonie și de partenera sa de viață, actrița Anita Dobson, cunoscută pentru rolul său din „EastEnders“. În cadrul aceluiași eveniment, a fost onorată și YolanDa Brown.

Chitarist, compozitor, dar și astrofizician și apărător al bunăstării animalelor, Sir Brian May este unul dintre cei mai iubiți și respectați artiști. El le-a dat fanilor Queen o mică speranță, atunci când a declarat că „Ne gândim la un turneu. Au fost momente în care am crezut că nu o voi mai face niciodată. Dar se pare că suntem cu toții bine.“

Sir Brian May, alături de regretatul solist Freddie Mercury, basistul John Deacon și toboșarul Roger Taylor, a marcat numeroase hituri no. 1 în perioada de glorie a trupei Queen, care a devenit una dintre cele mai bune trupe de turnee live din lume.

FOTO: pagina oficială, Profimedia

Mai multe