Brigitte Bardot a fost găsită în stare gravă. Actrița a fost pusă pe oxigen
Legendara stea a cinematografiei francenze dă semne de slăbiciune, la cei 88 de ani ai săi.
Căldura, dar și vârsta înaintată au făcut ca ieri Brigitte Bardot să solicite asistență de urgență, după ce a avut un episod cu respirație sacadată, care i-a dat palpitații și o stare generală de rău.
La reședința ei din St. Tropez, celebra actriță franceză, mult timp idealizată pentru înfățișarea sa și statutul de sex-simbol, a fost primit îngrijiri de urgență, unde medicii au hotărât s-o pună pe oxigen și s-o țină sub o atentă observație.
"Era în jurul orei 9 dimineața când Brigitte a avut probleme de respirație", a declarat presei Bernard d'Ormale, cu care actrița e căsătorită de 30 de ani. "A fost un episod mai puternic decât de obicei, dar nu și-a pierdut cunoștința... paramedicii au venit și i-au dat oxigen, apoi au rămas să o monitorizeze".
Soțul ei crede că temperaturile ridicate care sufocă Franța și care s-au extins și peste o mare parte din sudul Europei au contribuit la slăbirea condiției fizice a soției sale. De altfel, locuitorii și turiștii care ajung în destinații mediteraneene au fost avertizați să rămână în casă în timpul celor mai fierbinți ore ale zilei, în timp ce un al doilea val de căldură a lovit regiunea, în ultimele două săptămâni, și în timp ce Grecia, Spania și Elveția se luptau cu incendiile de vegetație.
"La fel ca toți oamenii de o anumită vârstă, ea nu mai suportă căldura", a comentat Bernard d'Ormale, referindu-se la problema respiratorie a lui Bardot ca la "un moment de slăbiciune", care însă i-a speriat foarte tare.
Încă de pe 3 mai, Brigitte Bardot apărea în paginile publicațiilor franceze ca având o sănătate șubredă. Totuși, ea a ținut să transmită o notă publicată și pe Instagram, în care să îi asigure pe toți că e bine și chiar foarte conștientă: ”Aș vrea să asigur pe toată lumea că sunt perfect sănătos. Presa a făcut un scandal din faptul că nu m-am simțit bine în ianuarie și astăzi fac un mare tam-tam pe tema asta. Nu mi-am pierdut niciuna dintre facultățile mintale, iar scrisoarea deschisă trimisă către Macronie acum trei zile este o dovadă în acest sens, fiți siguri". Cu câteva zile înainte, într-o scrisoare publicată pe site-ul fundației sale, ea criticase "inacțiunea" lui Emmanuel Macron în fața suferinței animalelor.
Bardot a devenit celebră în anii 1950 cu filmele "Act de dragoste" (1953), "Și Dumnezeu a creat femeia" (1956) și, mai târziu, cu "Dispreț" (1963) al lui Jean-Luc Godard. Modelul și actrița s-a retras din actorie în anii 1970, când avea 39 de ani, iar de atunci și-a dedicat timpul activismului pentru drepturile animalelor.
FOTO: Profimedia