Brigitte Macron a botezat un pui de urs panda. Momentul a fost emoţionant
Urmând exemplul omoloagei sale Melania Trump, Prima Doamnă a Franţei a avut şi ea parte de prima sa întâlnire cu un ursuleţ panda. După ce Prima Doamnă a Statelor Unite ale Americii a vizitat o grădină zoologică din Beijing şi a hrănit un urs panda în cadrul turneului oficial prin Asia, luni a fost rândul soţiei lui Emmanuel Macron să mângăie un exemplar rar.
Ieri, Brigitte Macron a avut ocazia să fie naşă de botez pentru cel mai nou membru al grădinii zoologice Beauval din Paris, un pui de panda pufos care cântăreşte şapte kilograme. Yuang Meng - „împlinirea unui vis“ este numele primit de micuţul năzdrăvan care nu a stat deloc cuminte de-a lungul ceremoniei, Ba mai mult, a fost atât de agitat încât a speriat-o puţin şi pe Prima Doamnă, aceasta cu greu a putut să-l mângăie în timp ce stătea în braţele unei îngrijitoare de la zoo.
Animalul de 4 luni chiar a mormăit la naşa sa în timpul ceremoniei, determinând-o pe aceasta să îl privească prin peretele de sticlă al cuştii. Chiar dacă ursul panda a fost vedeta zilei, Brigitte Macron a atras şi ea atenţia prin vestimentaţie. Prima Doamnă s-a îmbrăcat bine pentru acest eveniment, în conformitate cu vremea rece de afară. Aşa că a purtat o pereche de pantaloni negri din piele, botine cărămizii, cămaşă albă şi un pulover negru pe deasupra, outfit completat de un palton bordo, eşarfă colorată şi o pereche de mănuşi din piele.
Foto: Hepta