Brigitte Macron, în rochie roz, la brațul soțului său. Prima Doamnă a Franței, stilată la încoronare

8 mai 2023   News

Prima Doamnă a Franței a oferit o nouă lecție de stil și eleganță specific franțuzească, la încoronarea britanică de sâmbătă.

Brigitte Macron a optat pentru o ținută clasică, monocromă, o rochie roz Louis Vuitton. Brigitte a mers cu soțul său, președintele Franței Emmanuel Macron, la festivitatea de la Catedrala Westminster.

Stilul este asemănător cu cel cu care Brigitte Macron ne-a obișnuit deja: rochiile până la genunchi, cambrate pe silueta sa fină și taioarele cu croială clasică.

Peste rochia roz pudrat fără mâneci, Prima Doamnă a Franței a purtat un taior mai lung, cu nasturi supradimensionați, în aceeași nuanță cu rochia. Brigitte Macron și-a completat look-ul cu mănuși din piele fină asortate, pantofi cu toc și poșetă elegantă, toate în aceeași nuanță de roz.

Invitatele la încoronare s-au întrecut în ținute spectaculoase, înfruntând ploaia specifică britanică în rochii deschise la culoare.

În ziua cea mare, Brigitte Macron a preferat să-și strângă părul blond într-un coc șic, a optat pentru un machiaj smokey-eyes și cercei din aur cu diamante.

Președintele Franței s-a evidențiat și el prin eleganță, a purtat costum negru mat și lucios, cămașă albă cu butoni, cravată neagră și un pin roșu pe rever.

Brigitte Macron a purtat și o brățară cu diamante și un inel cu piatră neagră.

Cu o lună în urmă, Prima Doamnă a Franței a făcut senzație cu un outfit a la Kate Middleton, într-o vizită de stat în Țările de Jos. Brigitte Macron a ales o rochie albastră pe care a asortat-o cu o haină în aceeași nuanță, cu detalii aurii. Ținuta le-a amintit fanilor de look-ul albastru al lui Kate Middleton, pe care l-a purtat la Colegiul Regal de Obstetricieni și Ginecologi, în 2018, atunci când era însărcinată cu Prințul Louis. Cert este că Brigitte Macron preferă culorile tari, care îi vin superb.

La încoronare a vrut să fie cât mai diafană, de aceea a ales rozul pudrat.

Louis Vuitton este brandul preferat al lui Brigitte, deoarece este foarte apropiată de designerul mărcii, Nicolas Ghesquière. 

Foto: Getty

Mai multe