Bun venit în bucătăria vedetelor! Starurile ne arată tot ce au prin frigider!

4 mai 2019   News

Ne întrebăm tot timpul ce mănâncă vedetele de arată atât de bine. Acum avem ocazia de-a vedea cu ochii noştri ce conţine propriul lor frigider, pentru că starurile ne invită în bucătăria lor şi ne prezintă ingredientele care nu le lipsesc din alimentaţie.

George Clooney

Viaţa faimosului actor s-a schimbat radical la 56 de ani, când a devenit părintele unui set de gemeni minunaţi. “Brusc devii responsabil pentru viaţa altora, ceea ce e absolut înfricoşător!”, a declarat atunci actorul pentru Associated Press. “N-aş fi crezut vreodată ca, la asemenea vârstă, să fiu tatăl unor gemeni. Nu vă faceţi planuri, oameni buni! Şi neapărat bucuraţi-vă de tot ceea ce primiţi în viaţă”, a completat acesta.

E limpede că multe s-au schimbat în viaţa superstarului hollywoodian, până şi alimentele din propriul frigider trebuie să fi cunoscut o îmbunătăţire după venirea pe lume a gemenilor, având în vedere că, atunci când era burlac, nu prea ţinea cont de calitatea produselor din bucătăria sa.

Alături de soţia sa, Amal, care sigur are o dietă strictă, la cât de bine arată!...

“Am tot ce-mi trebuie pentru un burrito super gustos! Am oricând, în frigider, tortilla, carne tocată de vită, puţină salată, roşii, brânză şi sos. Poţi face o mâncare în numai 7 minute cu toate astea! Le amesteci pe toate cu guacamole şi gata! Îmi place la nebunie să mănânc aşa ceva!”

Taylor Swift

Cântăreaţa este o gazdă perfectă şi adoră să-şi primească prietenii acasă, unde le oferă o ambianţă plăcută şi o masă delicioasă: “Tind să încerc tot timpul noi reţete la cină, când îmi invit prietenii la petreceri, dar nu mă încumet să gătesc ceva prea complicat, care să mă pun singură într-o situaţie delicată”, a declarat pentru Bon Appetit.

Pentru reţetele simple pe care le face de obicei, Taylor se asigură că are în frigider toate ingredietele de bază – de la ouă, şuncă feliată subţire şi pui, suc de portocale, brânză Parmigiano-Reggiano şi Diet Coke. “Îmi place să am tot timpul posibilitatea de-a face cuiva repede un sandviş, dacă-mi cere asta. Dar am la dispoziţie şi dulciuri, precum prăjiturele cu scorţişoară sau un tub mare de aluat pentru prăjituri, pe care să îl pot prepara imediat. Pentru că şi eu consum aşa ceva!”

Oprah

Nu ar trebui să fie nicio surpriză pentru nimeni că mogulul media, care şi-a lansat propria “colecţie” de produse alimentare sănătoase semi-preparate, are şi în propriul frigider mâncare proaspătă şi sănătoasă. Faimoasa moderatoare TV a postat, la un moment dat, o fotografie pe Instagram cu tot conţinutul frigiderului ei, iar noi am putut admira efortul depus de Oprah pentru a mânca sănătos.

Din frigiderul ei nu lipsesc salata, usturoiul, ceapa şi ardeii, după cum putem vedea şi singuri. “Asta mă face aşa de fericită! Dacă doriţi să fiţi tot timpul gata pentru a găti ceva sănătos şi gustos, pregătiţi-vă toate ingredientele din timp, tăiaţi-le şi depozitaţi-le dinainte”, a adăugat ea. 

Cindy Crawford

În timpul interviului live oferit de faimosul topmodel celor de la Vogue, fiica ei, Kaia Gerber, a trecut prin cadru şi şi-a luat ceva din frigider, permiţându-ne nouă, privitorilor, să vedem ce conţine frigiderul celebrei familii americane. Şi am văzut de toate – de la ananas, la ouă şi friptură.

Se pare că soţii Crawford-Gerber au tot timpul frigiderul plin ochi, chiar şi atunci când nu sunt acasă. De pildă, soţul lui Cindy a postat, la un moment dat, o imagine cu tot ceea ce se găsea atunci în frigiderul lor din casa lor de vacanţă. Şi nu lipseau nici ouăle, nici laptele de migdale, berea, fructele şi sucul de portocale. Vorba lui: “Când ai 14 musafiri în casă cu tine… aşa e viaţa la baltă.” 

Tiffani Thiessen

Totul este organizat şi acasă la fosta vedetă a serialului Saved by the Bell, care are caserole pentru tot felul de ingrediente, de la murături şi legume tăiate la mici şi delicioase gustări sănătoase.

Khloe Kardashian

Acum arată mai bine ca niciodată, respectând cu stricteţe toate reguli posibile pentru a se menţine în formă, însă dieta ei nu o împiedică pe vedeta de reality show să aibă în casă tot felul de gustări delicioase pentru musafirii ei. Astfel, din frigider nu-i lipsesc nici sucul, nici frişca pentru cafea, maioneza, pâinea sau şunca. Dacă privim mai atent, parcă zărim şi nişte unt sau chiar margarină pe-acolo… Ăsta da, altruism!

Bella Hadid

Faimosul model e mândru nevoie mare de conţinutul frigiderului ei, chiar ea recunoscând că îl deschide câteodată doar ca să vadă ce are la dispoziţie, nu neapărat să şi consume… Cred şi eu că nu se înbuibă, altfel cum ar mai putea arăta aşa!...

Alicia Silverstone

Vegană înrăită, actriţa are, după cum ne şi aşteptam, numai legume, sucuri naturale şi fructe în frigiderul ei.

Mai multe