Bunica lui Smiley, reacţie de milioane când şi-a văzut pentru prima oară live nepotul pe scenă! Iată cum arată ea

14 noiembrie 2018   News

Aflat deja la jumătatea turneului naţional „Confesiune“, Smiley a cântat acasă, la Piteşti, iar emoţiile au fost mari atât pentru artist, cât şi pentru ceilalţi membrii ai familiei sale, pentru că el a cântat pentru prima oară în faţa bunicii sale.

„Întotdeauna am emoţii foarte mari atunci când sunt acasă la mine, dar acum, mai ales, că a venit bunica să mă vadă pentru prima oară într-un concert. Sunt fericit pentru tot ceea ce mi se întâmplă şi pentru bucuria oamenilor care ne sunt alături la fiecare concert”, a mărturisit Smiley.

„Simţeam că zbor, că plutesc. M-am bucurat nespus de mult şi m-am simţit nemaipomenit de bine”, a spus bunica artistului.

Mai multe fotografii de la concertul lui Smiley din Piteşti pot fi văzute în GALERIA FOTO

Mai multe