Cadoul pe care Jennifer Lopez nu-l va uita niciodată: un colac de WC încrustat cu diamante, primit în dar de la Ben Affleck!

26 mai 2021   News

Ştirea că Jennifer Lopez şi Ben Affleck sunt din nou împreună, după aproape 20 de ani, a şocat pe toată lumea. Dar iată ce e cu adevărat şocant: colacul de WC portabil, încrustat cu pietre preţioase, pe care actorul i l-a făcut cadou artistei în 2003. 

Ceea ce părea la început doar o bârfă a devenit cât se poate de serios. Jennifer Lopez şi Ben Affleck sunt din nou împreună, la aproape 20 de ani distanţă de la primul lor sărut. Momentele sporadice în tandem s-au transformat în zile întregi şi iată că avem confirmarea reaprinderii focului. 

Cea mai recentă imagine cu Bennifer ne indică un detaliu surprinzător: actorul a reînceput să poarte ceasul primit cadou de la cântăreaţă în 2003. Ceea ce ne aduce aminte de unul dintre cele mai savuroase zvonuri ale relaţiei lor din anii 2000. 

Se ştie că Jennifer Lopez este obsedată de germeni şi nu suportă să folosească alte toalete decât cea personală. Este deja de notorietate faptul că la unele evenimente a cerut ca un etaj întreg să fie blocat doar pentru a avea ea intimitatea necesară când dorea să ajungă la baie.

Prin urmare, se pare că în 2003 Ben Affleck i-ar fi făcut acesteia un cadou mai puţin obişnuit de Crăciun: un colac de toaletă portabil. Dar nu orice fel de colac, ci unul încrustat cu safire, rubine, perle şi diamante, în valoare de 105 000 de dolari. Designul ar fi fost gândit chiar de Ben, despre care se ştie că era fascinat de formele iubitei sale.

”Pietrele preţioase erau înfipte în plastic cu atenţie, ca Jennifer să nu-şi rănească posteriorul”, a declarat o sursă din anturajul lui Ben Affleck pentru The National Enquirer la vremea aceea. 

 Deşi Jennifer Lopez a negat în cadrul unui interviu din 2013 că ar avea în casă aşa ceva, Ben declarase în 2003 că obiectul există, la The Tonight Show with Jay Leno. 

Foto: Profimedia

Mai multe