Călin Popescu Tăriceanu, pentru a treia oară tătic
La nici un an de când s-a recăsătorit, politicianul în vârstă de 62 de ani a aflat că va deveni din nou părinte. Cea de-a cincea soţie a sa, Loredana Moise, îi va dărui iarna aceasta un băiat.
La nici un an de când s-a recăsătorit, politicianul în vârstă de 62 de ani a aflat că va deveni din nou părinte. Cea de-a cincea soţie a sa, Loredana Moise, îi va dărui iarna aceasta un băiat.
Loredana Moise, artist plastic şi cea de-a cincea soţie a Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, este însărcinată şi urmează să aducă pe lume un băieţel, în preajma Ajunului Crăciunului. Aceasta s-a ferit să apară în public, fiind o prezenţă foarte discretă.
„Aşa ar trebui să fie soţiile oamenilor politici, cred că trebuie să fie mai degrabă prezenţe discrete în viaţa publică şi să nu se amestece decât în problemele care ţin de familie, şi nu în problemele care ţin de stat, partid etc.”, a spus Tăriceanu pentru Mediafax.
Totodată, acesta a mărturisit că mai primeşte observaţii de la soţia sa, ori de câte ori aceasta consideră, şi că este foarte atent la ceea ce îi spune. Tăriceanu a mai spus că soţia sa va mai participa, ”din când în când”, la evenimentele de campanie.
Călin Popescu Tăriceanu mai are doi fii din căsătoriile anterioare.
Foto: arhiva ADH