Cameron Douglas, eliberare suspectă
Fiul actorului a fost eliberat după aproape şapte ani după gratii! O eliberare contestată, însă, chiar de către unii dintre fanii starului de 71 de ani.
Cameron şi tatăl său
Cu toate că Michael Douglas a trecut printr-o grea luptă cu cancerul, impresionând o lume întreagă, şi a reuşit în acelaşi timp să-şi salveze căsnicia cu Catherine Zeta-Jones, sporindu-şi popularitatea, povestea fiul său, condamnat pentru trafic de droguri, pare a fi una ruptă de imaginea tatălui. Fiindcă, oricât de multă suferinţă i-ar fi provocat această condamnare – prelungită apoi chiar din cauza lui Cameron Douglas, care a continuat să facă greşeli şi după gratii – publicul a considerat, în marea sa majoritate, că răsfăţatul fiu de actor a primit ce-a meritat. O grea condamnare de zece ani – pe care ar fi trebuit s-o ispăşească până în 2018. Dar, surpriză: Cameron a fost eliberat luna trecută, cu aproape trei ani mai devreme. Juniorul a intrat astfel pe lista celor 214 deţinuţi cărora preşedintele american Barack Obama le-a comutat sentinţele la final de mandat. Dar ce-a făcut, mai exact, Cameron ca să merite această eliberare?
Prima dată a fost arestat în 1999. Zece ani mai târziu a fost din nou ridicat de autorităţi pentru trafic cu crystal meth şi condamnat la cinci ani de închisoare. O sentinţă dublată după ce iubita lui de atunci a fost prinsă în timp ce încerca să-i furnizeze heroină şi nişte medicamente, pe care le ascunsese într-o periuţă de dinţi electrică. Ulterior, în 2013, a picat testului antidrog şi a fost trimis la un penitenciar cu securitate ridicată. Iar când, în sfârşit, a fost transferat în Connecticut, la o închisoare cu regim mai permisiv, a fost prins schimbând mailuri pornografice cu o femeie. Altfel spus, trecutul bărbatului de 37 de ani nu e tocmai un exemplu de reabilitare... Nimic din comportamentul lui în închisoare n-ar fi putut convinge autorităţile că merită să fie eliberat pentru... bună purtare. Din contră! Cu atât mai suspectă este, deci, această ştire. Astfel, contestatarii acestei eliberări neaşteptate nu au întârziat să apară – cu atât mai mult cu cât Michael Douglas s-a numărat printre cei care au contribuit cu sume mari de bani la campania electorală a lui Obama în 2012. La fel şi veteranul Kirk Douglas. Iar la final de mandat, se plătesc nişte datorii, nu-i aşa?
Se-nţelege, însă, că în tabăra Douglas este bucurie mare. În primul rând, fiindcă despre Michael s-a spus că ar trece printr-o fază de revenire a cancerului, iar revederea fiului său liber îl ajută foarte mult psihic. Apoi, bunicul Kirk, care în decembrie va împlini 100 de ani, a apucat să-şi vadă nepotul revenind acasă! Cei care apără gestul preşedintelui Obama spun că nu s-a întâmplat nimic nelalocul lui. „S-a mai întâmplat ca, de-a lungul timpului, preşedinţii să comute sentinţe pe post de favoruri politice. Să nu uităm cum, în ultima sa zi de mandat, Bill Clinton l-a achitat pe escrocul Marc Rich, care datora guvernului nu mai puţin de 48 de milioane de dolari – după ce fosta lui soţie a făcut o contribuţie financiară semnificativă la campania pentru un loc în Senat a lui Hillary Clinton“, a punctat pentru Globe un prieten al clanului Douglas.
foto: hepta, instagram