Campania Andreei Marin dedicată luptei împotriva răspândirii coronavirusului a mobilizat peste 13.000 de donatori

18 martie 2020   News

În doar cinci zile, vedeta de televiziune a reuşit să strângă fonduri importante prin Fundaţia Preţuieşte Viaţa.

Ca de fiecare dată, Andreea Marin răspunde semnalelor sociale celor mai grave, luând atitudine şi mobilizând oameni şi fonduri în sprijinul celor care îi solicită ajutorul. Iată de ce, în contextul actualei crize a coronavirusului, numele său apare pe lista primilor reprezentanţi ai societăţii civile care au decis să ia măsuri împotriva răspândirii infectării cu temutul COVID-19.

Încă de acum câteva zile, Andreea Marin anunţa pe pagina sa de socializare faptul că "Am hotărât sa nu mai aştept răspunsurile promise de oficiali, e clar, cele două cereri ale mele: lista nevoilor cu care societatea civilă poate sprijini şi procedurile corecte în limitele cărora putem ajuta - căci şi bunele intenţii pot fi zădărnicite de un virus pe care nu îl putem controla - nu vor veni, a le aştepta e un timp pierdut. Deci ne regrupăm, gândim fără a mai aştepta coordonarea dorită "de sus", hotărâm să fim constructivi şi să trecem la acţiune, aşa cum stă în puterea noastră, căci nu e o opţiune a sta cu mâinile în sân."

Concret, Andreea Marin a iniţiat Campania Preţuieşte viaţa, dedicată luptei împotriva COVID-19, prin care fondurile strânse de Fundaţia Preţuieşte Viaţa vor fi destinate achiziţionarii consumabilelor, echipamentelor medicale sau produselor atât de necesare personalului medical din linia întâi, dar şi pentru dotarea spitalelor, a centrelor de carantină, pentru construirea centrelor de triaj, etc.

"Sistemul medical e deja sufocat de responsabilităţi, deşi încă nu am ajuns în stadiul altor tari vitregite de soarta, iar persoanele vulnerabile, fie că sunt în carantină, fie că nu, sunt în număr din ce în ce mai mare. E nevoie de fiecare dintre noi pentru a ajuta, prin donaţii în obiecte şi bani. Sprijinul societăţii civile este absolut necesar într-o astfel de perioadă şi fiecare gest umanitar făcut în condiţii responsabile devine un ajutor preţios. Nu oricine poate să facă donaţii consistente, dar ceea ce se întâmplă afectează soarta tuturor, de aceea campania a plecat la drum cu numărul scurt 8825, un SMS trimis înseamnă o donaţie de 2 euro, operatorii ne-au sprijinit ca donaţia să fie fără taxe. Orice om aflat în România poate decide astfel să pună umărul, printr-un SMS."

Ca de fiecare dată, oamenii au fost extrem de receptivi şi au răspuns pozitiv la apelurile făcute de Andreea Marin în mediul online, astfel că, în cele 5 zile scurse de la lansare, campania a reuşit să mobilizeze peste 13.000 de donatori individuali.

Cei care doresc să-şi arate solidaritatea pot dona prin SMS la 8825, prin paypal.me/pretuiesteviata sau direct în conturile:

Cont in RON: RO29BRDE445SV95792894450 Cont in USD: RO72BRDE445SV95793004450 Cont in EUR: RO63BRDE445SV95793184450 Beneficiar: Fundaţia Preţuieşte Viaţa (strada Titu Maiorescu, nr 34H, Voluntari, judetul Ilfov) Banca: BRD Dorobanti (Calea Dorobantilor, nr 135, Bucuresti) Swift: BRDEROBU

Informaţii zilnic pe Facebook Andreea Marin şi Instagram @andreeamarinromania.

Mai multe