Când revine Adela Popescu pe micul ecran: „Analizăm variantele”. Lili Sandu i-a luat locul la ProTV

23 martie 2023   News

Adela Popescu își pregătește revenirea pe micul ecran, după o pauză de aproximativ un an de zile.

Ani de zile Adela Popescu a prezentat emisiunea „Vorbește lumea” de la Pro TV. Ulterior, prezentatoarea a renunțat la acest proiect pentru show-ul „Sunt celebru scoate-mă de aici”, care a fost filmat în Republica Dominicană.

De când acest proiect s-a încheiat, Adela Popescu nu a mai moderat nicio emisiune la Pro TV, însă acum și-a anunțat revenirea. „Știu că mi se pune întrebarea aceasta: “Și tu ce faci acum?”. În primă fază am senzația că ar trebui să mă simt prost, ca și cum e ceva de rău. Dar a fost o alegere. Eu mi-am dorit, după niște ani în care am muncit foarte mult, cu copii foarte mici. M-am trezit că sunt foarte obosită, realmente. Nu mai puteam să fiu creativă, nu mai puteam să ofer nimic din ce știu eu că pot.

Atunci, am zis că trebuie să punem puțin stop, stăm puțin pe acasă, dormim, mâncăm, stăm cu copiii mai mult sau mai puțin, ieșim cu prietenii, nu ne grăbește nimeni, nu ne sună nimeni să ne trimită în anumite locuri și abia apoi când mă simt mai cu desaga plină, o să mă întorc. Da, acum au început, bineînțeles, niște discuții. Analizăm ce variante ar fi, ce ne place și ce ni se potrivește. O să mă vedeți, sigur.”, a explicat Adela Popescu pentru ego.ro.

Prezentatoarea a explicat că un an de zile a trecut de când nu a mai apărut pe post, însă și-a anunțat fanii să aibă răbdare, căci din toamnă fi din nou în postura de moderatoare la Pro TV. „Acum, de la “Sunt celebru, scoate-mă de aici!”, se face anul. Este WOW. Deci, pur și simplu, să poți să pui la un moment dat stop este fantastic. Mai este o chestie. Tu pui stop, dar știi, în mintea ta, că o să continui.

Este greu să duci când pui stop și știi că este de tot. Asta este o alegere. Dar acum, gata, sunt întâlniri, sunt discuții, sunt negocieri. Vedem din toamnă, din grila nouă”, a mai explicat vedeta.

Foto: arhivă, Pro TV

Mai multe