Când s-a îndrăgostit Adrian Mutu de actuala soţie: „Avem foarte multe lucruri în comun''
Povestea lor pare desprinsă din filme. Sunt de şapte ani împreună şi au un băieţel de toată frumuseţea, dar momentul în care s-au întâlnit pentru prima oară nu îl vor uita niciodată.
Adrian Mutu recunoaşte că a plăcut-o pe Sandra de când avea 30 de ani, juca în străinătate şi era însurat. Pe atunci Sandra avea doar 15 ani.
”Eu am văzut-o pe Sandra când era mai mică, când era la Miss România, avea 15 ani, mi-a plăcut de atunci, îmi plăcea de cum arăta, aveam 30 de ani pe vremea aia, eram şi însurat. Când am divorţat m-am mutat în România şi am avut posibilitatea să o cunosc pe Sandra”, a povestit Adrian Mutu în podcastul lui Cătălin Măruţă.
„Avem foarte multe lucruri în comun. Ne uităm la filme, facem multe lucruri împreună. Cel mai important este că râdem împreună. Avem un simţ al umorului pe care doar noi doi îl înţelegem. Din dragostea noastră a ieşit Tiago Adrian Mutu, Turbo cum îi zic eu. Ne zăpăceşte pe toţi, se joacă prin casă, distruge pereţii cu mingea, ia pe toată lumea la fotbal cu el. Aşa făceam şi eu cu tata acasă”, a adăugat Adrian Mutu.