Cântăreţul Raoul nu crede în coronavirus: "Au transformat planeta într-o scenă cu milioane de actori"

26 iunie 2020   News

Cântăreţul Raoul are o opinie diferită faţă de a autorităţilor în ceea ce priveşte pandemia de coronavirus, artistul nu crede în existenţa acestui virus, spune că este vorba despre un "spectacol"!

Artistul este cunoscut publicului larg drept Raoul, însă, în buletin, numele său este Rareş Cornel Borlea. Recent a atras atenţia prin declaraţiile neaşteptate pe care le-a făcut în plină pandemie. El nu crede în coronavirus. În plus, cântăreţul nu s-a temut deloc pentru sănătatea lui, a spus într-un interviu exclusiv pentru click.ro, că acest virus nu există.

"Nu mi-a fost teamă de coronavirus nici măcar o clipă, pentru că eu nu am crezut niciun moment în existenţa acestui virus! Este doar un spectacol care trebuie să se încheie. Un spectacol la care au participat scenarişti minunaţi şi care au reuşit să transforme planeta într-o scenă cu câteva milioane de actori. Nu m-am simţit expus absolut deloc, dar am păstrat regulile sociale impuse de autorităţi".   

Se pare că în perioada de izolare, artistul a păstrat legătura cu prietenii din mediul online, dar pe unii i-a mai invitat şi acasă: "În general am păstrat legătura cu toţi prietenii mei virtuali. Ici, colo mi-am mai permis să mă întâlnesc doar acasă la mine cu cei la care ţin cel mai mult. Ne-am bucurat de filme, de ceea ce am gătit, că doar nu am gătit numai pentru mine, de discuţii şi de timp de calitate".

Cu toate acestea, Raoul s-a bucurat de timpul liber, s-a odihnit: "Perioada aceasta de pandemie a venit pentru mine ca o oază de linişte şi de recreere şi de odihnă. Pentru cei mai mulţi, din păcate, acest lucru nu a fost binevenit, dar pentru mine a însemnat o perioadă în care am reuşit să mă adun puţin, să mă odihnesc şi psihic, şi fizic şi în egală măsură să şi creez. Imediat după pandemie eu voi lansa un album nou, scris in totalitate în perioada pandemiei, am reuşit să-l orchestrez aşa virtual, alături de colegii mei şi cred eu şi sper să fie o surpriză plăcută pentru cei care ascultă muzica lui Raoul", a afirmat artistul pentru sursa citată.

Foto: Facebook

Mai multe