Carantina de lux. Ce fac starurile care s-au izolat la domiciliul lor de cinci stele?
Celebrităţile încearcă să treacă cât mai uşor peste această perioadă, în care contactul social este limitat la minimum oriunde în lume, şi să se distreze cât pot de bine în ciuda faptului că nu ies din casă.
Sharon Stone, Emma Roberts şi Kendall Jenner s-au apucat de pictat, în timp ce Amanda Seyfried a început să împletească, iar Bella Hadid se plictiseşte de nu mai poate prin casă şi îşi face selfie-uri sexy, în plină pandemie. Cel mai simpatic dintre starurile americane care au ales să se autoizoleze este Arnold Schwarzenegger, care încearcă să profite la maximum de timpul petrecut în casa lui extravagantă.
Arnold Schwarzenegger
Starul de 72 de ani îi îndeamnă pe oameni să stea acasă în plină pandemie şi să respecte regulile impuse de autorităţi în statul lor. După ce s-a filmat spălându-se bine de tot pe mâini, fostul guvernator al Californiei a arătat lumii întregi cu cine s-a izolat el acasă. Cu poneiul Whiskey şi măgăruşul Lulu, animalele lui de companie!
“Staţi acasă cât mai mult posibil! Ascultaţi sfaturile specialiştilor, ignoraţi-i pe idioţi! O să trecem peste asta cu bine împreună!”, s-a adresat Terminator întregii lumi de la masa lui de bucătărie, avându-i alături pe poneiul Whiskey şi pe măgăruşul Lulu.
Lady Gaga
Cântăreaţa a ales să se autoizoleze ca metodă de prevenţie a răspândirii coronavirusului, anunţând întreaga lume că va sta acasă cu căţeii ei atât timp cât este necesar. Iată mesajul lui Gaga: “Am vorbit cu câţiva doctori şi oameni de ştiinţă. Nu e deloc simplu pentru nimeni acum, dar cel mai bun şi mai sănătos lucru pe care-l putem face este să ne izolăm la domiciliu şi să nu luăm contact cu persoane peste 65 de ani sau grupuri mai mari de oameni. Mi-aş dori să-mi văd părinţii şi pe bunicele mele, dar e mult mai bine să nu fac asta, ca să nu le transmit cumva virusul dacă îl am. Aşa că stau acasă cu căţeii mei. Te iubesc, lume, o să trecem cu toţii peste asta! Aveţi încredere în mine, am vorbit cu Dumnezeu, a zis că o să fim OK.”
Sharon Stone
La polul opus, Sharon Stone nu şi-a afişat nicio imagine de divă pentru postarea ei online, dimpotrivă. Starul din Instinct primar s-a lăsat pozată în pijamale, în casa ei din Beverly Hills, unde a ales să-şi petreacă cât mai mult timp de teama răspândirii pandemiei.
“Fac un desen amuzant din numere. Mi l-a oferit prietenul meu Edie cadou de ziua mea”, a comentat actriţa de 62 de ani imaginea cu pricina. Blondina a adăugat #staysafe #selfquarantine.
Pentru mai multe imagini cu vedetele în autoizolare, urmăriţi GALERIA FOTO!
foto - Instagram