Care-i adevărata faţă a lui Fergie?
E drept că a născut acum nici trei luni un băieţel, pe Axl, însă vedeta de 38 de ani pare mai îmbătrânită decât ar fi cazul. Căci, după câte putem vedea în aceste fotografii, nu cu kilogramele în plus are cântăreaţa
E drept că a născut acum nici trei luni un băieţel, pe Axl, însă vedeta de 38 de ani pare mai îmbătrânită decât ar fi cazul.
Căci, după câte putem vedea în aceste fotografii, nu cu kilogramele în plus are cântăreaţa probleme, ci cu faţa ei... căzută. Sâmbăta trecută, Fergie a ieşit la alergat împreună cu antrenorul ei personal, în Brentwood, California, nemachiată şi nearanjată. Nimic rău în asta până la urmă, căci sportul se face fără astfel de artificii.
Însă în cadrele realizate mai de aproape am putut vedea ceva la care nu ne-am fi aşteptat: faţa vedetei avea pielea surprinzător de lăsată în zona bărbiei şi cute adânci pe gât.