Care sunt cei mai influenţi 100 de oameni din lume?
Prestigioasa revistă americană „Time“ a publicat topul anual al celor mai influente personalităţi de pe mapamond. Iată cine se află pe primele locuri în acest clasament.
Prestigioasa revistă americană „Time“ a publicat topul anual al celor mai influente personalităţi de pe mapamond. Iată cine se află pe primele locuri în acest clasament.
În fiecare an, revista Time alcătuieşte o listă cu cele mai influente 100 de persoane din lume, iar acest număr special din 2014 o are pe copertă pe cântăreaţa Beyoncé. Artista americană apare pe coperta revistei Time într-o fotografie alb negru care o prezintă în lenjerie intimă de culoare albă şi o bluză din voal transparent.
Beyoncé, în vârstă de 32 de ani, a lansat un album bine primit de public - care îi poartă numele - la sfârşitul anului trecut şi şi-a impresionat fanii cu o serie de concerte spectaculoase în cadrul turneului ei mondial "The Mrs. Carter Show World Tour", care s-a încheiat în luna martie.
Artista americană are nu doar o carieră de succes, ci şi o viaţă de familie împlinită alături de soţul ei, rapperul Jay-Z, cu care are o fiică, Blue Ivy, în vârstă de doi ani.
Actorul Robert Redford apare şi el pe această listă prestigioasă, după ce anul trecut a jucat în filmul "All Is Lost", a cărui distribuţie a fost alcătuită dintr-un singur actor. Actorul britanic Benedict Cumberbatch, un star în plină ascensiune la Hollywood, apare şi el pe lista din 2014.
Lista celor mai influenţi 100 de oameni din lume îi include şi pe Matthew McConaughey, Miley Cyrus, Kerry Washington, Amy Adams, Carrie Underwood şi Pharrell Williams.
Această listă anuală, care nu este un clasament, este întocmită pe baza recomandărilor expediate de corespondenţii săptămânalului „Time“, în urma unui proces de selecţie care durează mai multe luni.
Editorii revistei „Time“ sunt cei care decid asupra numelor incluse în lista anuală, cu excepţia categoriei "The People's Choice", selectată prin voturile exprimate online de cititorii publicaţiei.