Care sunt produsele care nu trebuie să lipsească din rutina ta zilnică?

12 aprilie 2022   News

Indiferent de vârstă, o rutină de îngrijire a pielii este absolut necesară, pentru ca aceasta să rămână sănătoasă şi strălucitoare.

Deşi machiajul este un aliat important al femeilor, nimic nu egalează un ten curat şi atent îngrijit, pe care să-l poţi expune fără probleme, în orice moment al zilei.

Tranziţia de la anotimpul rece la cel cald se va resimţi şi în produsele cosmetice pe care le utilizezi. Dacă iarna avem nevoie de o cremă hidratantă densă, primăvara şi vara ar putea funcţiona mult mai bine o cremă hidratantă uşoară, care se absoarbe rapid în piele. Totuşi, aceste sfaturi trebuie adaptate atât tipului de ten, cât şi problemelor cu care acesta se confruntă la un moment dat.

Mai jos, am alcătuit o listă cu produse cosmetice care nu ar trebui să lipsească din rutina ta, indiferent de vârstă, pentru a-i oferi tenului îngrijirea necesară. Atenţia acordată pielii are beneficii pe termen lung, prevenind îmbătrânirea şi apariţia petelor sau a acneei.

Curăţarea tenului

Curăţarea tenului este o etapă pe care trebuie să o incluzi atât în rutina de seară, cât şi în cea de dimineaţă, indiferent de sezon. Este necesar să foloseşti un gel de curăţare special formulat pentru particularităţile pielii tale.

Dacă ai un ten gras sau cu tendinţă acneică, utilizează un gel de curăţare care conţine acid salicilic. Pentru tenul uscat, aceasta ar trebui să aibă în compoziţie uleiuri minerale şi exemplele pot continua. De reţinut este faptul că acest pas important din rutină trebuie neapărat adaptat tipului de ten şi nevoilor acestuia.

Tonifierea tenului

Tonifierea este un alt pas important în rutina zilnică, având rolul de a calma pielea şi de a o curăţa de eventualele impurităţi.

Loţiunea tonică trebuie utilizată imediat după curăţarea tenului, atât în rutina de dimineaţă, cât şi în cea de seară. Produsele care ajută la tonifierea pielii trebuie să fie adecvate tipului de ten şi problemelor cu care acesta se confruntă.

Dacă tenul este uscat, evită loţiunile tonice care conţin alcool, iar dacă pielea are o tendinţă acneică, alege un toner care să combată această problemă.

Pe piaţă există numeroase produse cosmetice formulate astfel încât să acţioneze pentru diferitele nevoi ale pielii. Atunci când alegi o loţiune tonică, citeşte cu atenţie ingredientele care compun respectivul produs.

Totodată, apa termală este o soluţie potrivită pentru tonifiere, oferind hidratare şi putând fi aplicată în orice moment al zilei, chiar şi pe tenul cu machiaj.

Hidratarea pielii

Aplicarea unei creme hidratante este un pas extrem de important în orice rutină. O piele hidratată va fi sănătoasă şi luminoasă. Dacă în sezonul rece foloseşti o cremă hidratantă cu o formulă mai bogată, în sezonul cald poţi alege o cremă cu textură uşoară, dar care să prevină deshidratarea pielii.

Bineînţeles, şi crema hidratantă se alege în funcţie de tipul de ten şi de nevoile acestuia. Contrar preconcepţiilor, şi tenul gras are nevoie să fie hidratat, iar în această situaţie, crema trebuie să aibă o formulă uşoară, care să nu blocheze porii.

Pentru lunile călduroase ale anului, cremele bogate în apă susţin hidratarea în profunzime a pielii. Totodată, un ser hidratant poate fi de un real ajutor în prevenirea deshidratării. O piele îngrijită şi hidratată constituie cea mai bună bază pentru un machiaj reuşit.

În acest pas, este important să adaugi rutinei tale o cremă de ochi, menită să hrănească pielea, să estompeze cearcănele şi să prevină apariţia ridurilor.

Protecţia solară

Crema cu factor de protecţie solară trebuie să fie nelipsită din orice rutină, indiferent că este vorba despre anotimpul rece sau de cel cald. Razele soarelui pot fi extrem de nocive pentru piele şi pot reprezenta unul dintre principalele motive pentru apariţia petelor şi a îmbătrânirii tenului.

Dacă pe timp de iarnă o cremă cu factor de protecţie 30 este suficientă, în timpul verii este recomandat să foloseşti o cremă cu SPF 50. Ba mai mult, aceasta trebuie reaplicată o dată la două ore, pentru a-ţi oferi protecţia necesară. Atunci când porţi machiaj şi îţi este dificil să reaplici crema, apelează la produse tip spray sau pudră, care conţin factor de protecţie solară.

În funcţie de tipul de ten şi de problemele pe care le întâmpini, în rutina ta se mai pot folosi diferite tratamente cu rol de tratare, corectare sau prevenţie. Totuşi, produsele prezentate mai sus nu ar trebui să lipsească din rutina zilnică de îngrijire. La acestea se pot adăuga tratamente de exfoliere şi aplicarea măştilor de faţă, pentru un plus de curăţare şi hidratare.

Sursă foto: Shutterstock

Mai multe