Carla Bruni a transmis un mesaj de susţinere pentru compatrioţii săi italieni

11 martie 2020   News

În urma declarării stării de carantină generalizată în Italia, soţia fostului preşedinte francez s-a declarat solidară cu cei din ţara sa natală.

Carla Bruni-Sarkozy, fostul manechin italian şi fostă Primă Doamnă a Franţei, a privit, iniţial, cu reticenţă, ba chiar cu superficialitate fenomenul extinderii infecţiei cu Covid-19, reuşind să-şi atragă critici negative.

Acum, însă, îşi face mea culpa în faţa dovezilor de netăgăduit, dar şi a deciziei premierului italian de a decreta întreaga Peninsulă sub stare de urgenţă.

Drept urmare, Carla Bruni şi-a reconsiderat poziţia şi a transmis, via Instagram, un mesaj de susţinere pentru compatrioţii săi italieni: "Coraggio a tutti voi cari compatrioti/ Curaj vouă, tuturor, dragi compatrioţi" a scris aceasta, alături de o fotografie cu frumoasa Veneţie, astăzi atât de pustie şi tristă.

Mai multe