Carla Bruni s-a săturat să fie însărcinată

21 septembrie 2011   News

Însărcinată în luna a opta, Prima Doamnă a Franţei e nerăbdătoare să nască mai repede, pentru că spune că se simte privată de micile ei tabieturi.

Însărcinată în luna a opta, Prima Doamnă a Franţei e nerăbdătoare să nască mai repede, pentru că spune că se simte privată de micile ei tabieturi. Carla Bruni a mărturisit că este nerăbdătoare să nască şi, potrivit medicilor, dorinţa ei s-ar putea îndeplini începând cu 1 octombrie. „Sincer eu nu mai pot, trebuie să mă aşez sau să stau culcată tot timpul. Nu pot fuma, nu pot să beau vin. Nu mai am răbdare“, le-a spus Prima Doamnă a Franţei unor elevi la arte într-o galerie din cartierul Marais din centrul Parisului.

Cum era de aşteptat, ieşirile în public ale Carlei au fost tot mai rare, ultima dată ea fiind zărită plimbându-se prin grădinile Palatului Elysée în timpul Zilelor Patrimoniului Franţei. „După 1 octombrie pot să nasc în orice clipă. Şi pe celălalt fiu al meu, Aurelien l-am născut înainte de termen. Abia aştept să nasc“, a declarat ea.

Pe durata sarcinii, soţia preşedintelui francez Nicolas Sarkozy spune că a citit foarte mult, a vizionat mai multe filme şi a vorbit foarte mult la telefon cu prietenii. În mod normal prima doamnă ar trebui să nască pe 30 octombrie. „E un eveniment privat, deci nu a fost anunţată oficial data naşterii“, a declarat un consilier al preşedintelui Sarkozy.

Foto: Reuters

Mai multe