Carmen Iohannis, din nou în bleu, pentru slujba de la Blaj. Ce ţinute a purtat la slujbele oficiate de Papa Francisc FOTO
Cuplul Iohannis l-a urmat pe Suveranul Pontif în "turneul" său prin România.
Catolică practicantă, născută din părinţi greco-catolici, Carmen Iohannis s-a bucurat de prezenţa Sfântului Părinte şi de privilegiul de-a se ruga alături de acesta. Astfel, după întâlnirea de la aeroportul Henri Coandă şi ceremonia oficială de la Palatul Cotroceni, Prima Doamnă i-a fost alături Preşedintelui şi la Sfânta Liturghie de la Catedrala Romano-Catolică „Sfântul Iosif”, dar şi la slujba oficiată la Blaj, pe Câmpia Libertăţii.
Pentru aceste ocazii, Carmen Iohannis şi-a pregătit o suită de outfituri feminine, lucrate la atelierul Ellis Luxury al designerului său preferat, Eli Lăslean. Astfel, vedem cum Prima Doamnă rămâne fidelă rochiilor cu mânecă 3/4 şi fustă în clini, un model evergreen, lejer şi elegant, totodată.
Dacă vineri, la aeroport şi la Palatul Cotroceni, doamna Iohannis a purtat o rochie bleu ciel, care a completat cromatic costumul bleumarin (realizat de designerul Alexandru Ciucu) şi cravata albastru turcoaz purtate de Preşedinte, la slujba de vineri de la Catedrala Romano-Catolică „Sfântul Iosif” a optat pentru o rochie din saten violet, cu un croi similar, pentru care a păstrat aceleaşi accesorii: pantofi şi clutch în nuanţa nude.
Astăzi, la Blaj, Carmen Iohannis a revenit la nuanţa celestă de bleu, care îi place atât de mult, îmbrăcând o rochie vaporoasă din şifon, cu mâneci transparente.
Acelaşi bleu pe care l-am văzut şi la cravata purtată azi de Preşedinte.
La plecarea Sfântului Părinte de pe aeroportul din Sibiu, cuplul Iohannis şi-a reîmprospătat ţinuta: Carmen Iohannis a îmbrăcat o altă rochie vaporoasă, dintr-un voal turcoaz pal, cu eşarfă la baza gâtului, în timp ce Klaus Iohannis şi-a schimbat cravata, optând pentru una albastră cu picăţele albe.
Mai multe instantanee găsiţi în galeria foto.