Carmen Iohannis împlineşte astăzi 62 de ani şi, de 40 de ani, îi este alături lui Klaus Iohannis

2 noiembrie 2022   News

Prima Doamnă încă nu-şi arată vârsta, iar căsnicia sa pare una înfloritoare, chiar dacă ea şi soţul său nu au copii.

Soţia preşedintelui României, Carmen Iohannis, îşi sărbătoreşte ziua, dar nimeni nu i-ar da cei 62 de ani pe care îi împlineşte astăzi. Cu stilul ei tineresc de-a fi, mereu sprintenă şi zâmbitoare, Carmen Iohannis s-a făcut iubită mai ales de către elevii săi de la Colegiul Naţional "Gheorghe Lazăr" din Sibiu. Şi, chiar dacă ea însăşi nu are copii, ca profesoară de limba engleză de liceu a fost mereu înconjurată de adolescenţi, cărora nu doar că le-a predat materia din programa şcolară, ci i-a scos şi la teatru, la meciuri de tenis şi în excursii pe munte.

De altfel, la fel ca şi preşedintele Klaus Iohannis, care face jogging, ciclism şi schi, şi doamna Iohannis este o fire sportivă, vara fiind văzută adesea pe terenul de tenis. Aşa se explică şi forma sa fizică de invidiat la cei peste 60 de ani ai săi.

Mai puţini ştiu, însă, că în copilărie, Carmen Georgeta Lăzărucă, aşa cum se numea aceasta înainte de căsătorie, obişnuia să meargă la cursuri de balet şi de pian, părinţii săi oferindu-i o educaţie catolică destul de riguroasă. De loc, Prima Doamnă este din satul Sântu, județul Mureș, tatăl său fiind blănar de meserie - o ocupaţie destul de bănoasă la acea vreme.  

La vârsta de 22 de ani, ea l-a cunoscut pe Klaus Iohannis şi, imediat după terminarea facultăţii, a început să lucreze ca profesoară la Agnita și Sibiu, alături de soțul eii, care era, la rândul său, profesor de fizică și inspector școlar. Ulterior, în anul 2000, acesta a devenit primar al Sibiului, funcție pe care a avut-o timp de trei mandate, până în anul 2012, când a fost ales preşedinte al României.

Mai multe