Carolina Herrera: show final. De cine a fost înlocuită la conducerea casei sale de modă?
Celebra creatoare de modă şi-a prezentat cea din urmă colecţie, una plină de culoare, care transmite un mesaj plin de optimism: Carolina renunţă la conducerea casei ei de modă, dar brandul ei îşi continuă povestea
Anna Wintour, în primul rând la show-ul Carolinei.
Carolina i-a predat ştafeta lui Wes Gordon.
Muzeul de Artă Modernă din New York a găzduit ultima colecţie semnată de Herrera însăşi.
După 37 de ani la conducerea casei sale de modă, Herrera a decis să predea cârma lui Wes Gordon, în vârstă de 31 de ani, numit Director de Creaţie. Americanul crescut în Atlanta, Georgia a absolvit Central Saint Martins College of Art and Design din Londra, a mai lucrat pentru Oscar de la Renta şi Tom Ford - şi şi-a lansat încă din 2009 propria linie de haine pentru femei, creaţiile lui fiind purtate de nume precum Katy Perry şi Gwyneth Paltrow.
În vârstă de 79 de ani, Carolina a strâns ropote de aplauze din partea unei audienţe încărcate de celebrităţi, după prezentarea ei de "Adio!" de la Museum of Modern Art, din cadrul New York Fashion Week. Anna Wintour, Katie Holmes, Calvin Klein, Nicky Hilton n-au lipsit din primul rând la show-ul ei. Creatoarea de modă venezueleană nu se retrage, însă, cu totul din viaţa modei, devenind global brand ambassador pentru propria companie.
Născută María Carolina Josefina Pacanins y Niño în 1939, în Caracas, a fost introdusă în lumea modei de către bunica ei, care avea contacte în acel domeniu, frecventând show-urile Balenciaga şi răsfăţându-şi nepoata cu outfituri semnate Lanvin şi Dior. La doar 18 ani, Carolina se căsătorea cu Guillermo Behrens Tello, un proprietar de pământuri venezuelean căruia i-a dăruit două fetiţe... Acest pas făcut prea devreme nu a dus, însă, la un mariaj solid, cei doi divorţând după venirea pe lume a celei de-a doua fiice.
În 1965, Carolina şi-a început cariera ca publicist al lui Emilio Pucci, creatorul de modă florentin fiindu-i prieten de familie. Trei ani mai târziu, se recăsătorea cu Reinaldo Herrera Guevara, un star TV venezuelean care moştenise titlul spaniol de al cincilea marchiz de Torre Casa şi care i-a dat Carolinei numele devenit un brand cu greutate în modă. Împreună cu Reinaldo, venezueleanca a mai avut două fiice. În 1980, a luat decizia esenţială pentru cariera ei: s-a mutat definitiv la New York, devenind un nume consacrat în lumea modei internaţionale.
Foto: Getty