Cât au câştigat artiştii români în 2014 din difuzări?
Centrul Român pentru Administrarea Drepturilor Artiştilor Interpreţi a realizat un top al celor mai profitabili artişti de la noi, pe baza datelor centralizate în ultimele 12 luni. Vezi cine conduce în clasament.
Centrul Român pentru Administrarea Drepturilor Artiştilor Interpreţi a realizat un top al celor mai profitabili artişti de la noi, pe baza datelor centralizate în ultimele 12 luni. Vezi cine conduce în clasament.
Reprezentanţii Centrului Român pentru Administrarea Drepturilor Artiştilor Interpreţi (CREDIDAM) au organizat vineri o conferinţă de presă în care a fost prezentat clasamentul celor mai bine plătiţi artişti din România, în 2014, sumele repartizate acestora, precum şi alte probleme cu care se confruntă organizaţia în colectarea drepturilor de autor.
Potrivit datelor, Smiley se află pe primul loc în topul celor mai difuzaţi artişti români, câştigând, în 2014, peste 130.000 de lei.
Pe locul doi se situează Connect-R, care a obţinut peste 120.000 de lei, urmat de interpretul de muzică folk şi actorul Mihai Mărgineanu, cu încasări de peste 100.000 de lei.
Topul este completat, în ordine, de Matteo (peste 100.000 de lei), Mihai Bobonete (peste 100.000 de lei), Daniel Deneş, membru al formaţiei Fly Project (peste 90.000 de lei), Tudor Ionescu, membru al formaţiei Fly Project (peste 85.000 de lei), Andra (peste 82.000 de lei), Loredana Groza (peste 74.000 de lei), DJ Sava (peste 67.000 de lei), Lora (peste 60.000 de lei), precum şi membrii formaţiei Holograf - Dan Bittman, Romeo Dediu, Octav Furtună, Emilian Petroşel, Iulian Vrabete -, cu încasări de peste 58.000 de lei fiecare.
Foto: paginile personale