Cât de strict era Michael Jackson ca tată? Copiii Regelui Pop nu serbau Crăciunul şi nici aniversările

23 iulie 2019   News

Neil Ratner a lansat recent cartea The Rock Doc, în care detaliază cariera lui de medic pentru diverse vedete, printre care şi Michael Jackson. Aflat în casa megastarului, în anii ’90, Ratner a fost martorul mai multor comportmente stricte ale părintelui MJ, despre care vorbeşte acum în mod deschis.

După ce-a avut loc lansarea cărţii The Rock Doc, fostul medic şi prieten apropiat al lui Michael Jackson a fost invitat să ofere un interviu celor de la Daily Star Online, în cadrul căruia a dezvăluit ce fel de tată era regretatul Rege Pop.     

Michael a avut – împreună cu cea care i-a fost soţie din 1996 până în 1999, Debbie Row (60), – trei copii, pe Michael Jr (22), Paris (21) şi Prince (17).

“Am avut norocul să fiu prezent atunci când au venit pe lume copiii lui Michael şi încă câţiva ani după aceea. Cu siguranţă că l-am văzut interecţionând cu copiii lui!”, a declarat fostul medic al superstarului.

Una dintre cele mai dragi amintiri ale lui Ratner a fost primul Crăciun sărbătorit împreună, ca familie de Jacksoni. “Michael era membru al sectei Martorii lui Jehova şi, drept urmare, nu sărbătorea nicio zi de naştere a celor mici, nicio sărbătoare. Pe la sfârşitul anilor ’80, a ieşit din sectă, însă a păstrat mai departe obiceiurile care făceau deja parte din el. Dar am stat de vorbă cu el despre asta. I-am spus că avea deja copii atunci şi că poate era timpul să le serbeze aniversările şi, mai ales, Crăciunul…”

A reuşit să-l convingă pe MJ să le ofere copiilor lui bucuria venirii lui Moş Crăciun şi oferirii de cadouri. Michael Jr (22), Paris (21) şi Prince (17) nu duceau neapărat dorul celei mai frumoase sărbători din an, că doar nu experimentaseră niciodată aşa ceva, însă, odată ce au dat de gustul ei, s-au declarat fericiţi până peste poate.

“De Crăciun, ne-a invitat pe mine şi pe soţia mea la cină şi nu mi-a venit să cred ce mi-a fost dat să văd! Un décor de Crăciun ca-n filme şi mai multe nu! Bradul, trenuleţul, păpuşile din jurul nostru, copiii care alergau de colo, colo fericiţi!... Era incredibil cât de bine arăta primul Crăciun al copiilor!”

Totuşi cum era Michael în calitate de părinte? Destul de strict, dacă e să ne luăm după faptul că nu le-a organizat niciodată – până atunci – Crăciunul, o sărbătoare atât de îndrăgită de copii! Ca să nu mai spun de aniversările lor, care lipseau cu desăvârşire! Ce copil nu aşteaptă cu nerăbdare petrecerea de ziua lui de naştere?!

“L-am văzut împreună cu copiii”, mărturiseşte Ratner. “Era un tată minunat, dar cam strict. Era tot timpul atent ca aceştia să spună <Te rog!> şi <Mulţumesc!>, să arate bine la orice oră din zi, ce mai, şi-a luat foarte în serios rolul de părinte.”

Şi care era treaba cu măştile pe care le punea pe faţa copiilor atunci când ieşea în public cu ei?

“Ce să spun?! Cred că a primit, la un moment dat, un sfat prost… Totuşi tot ceea ce a încercat să facă a fost să protejeze copiii. Vă asigur că nu era nimic sinistru în toată chestia asta! Gândiţi-vă puţin la copilăria lui, la ceea ce a avut el de trăit ca copil celebru. Vă daţi seama că nu şi-a dorit ca copiii lui să aibă aceleaşi experienţe ca el! Am încercat să-l conving că măştile nu sunt o idee atât de grozavă, dar n-am reuşit. Îi intrase chestia asta în cap şi nimeni n-a mai putut să i-o scoată”, a declarat fostul medic al lui MJ.

foto - Getty Images

Mai multe