Catherine Zeta-Jones, mândră de picioarele ei într-o nouă imagine la piscină. Actrița se bucură de vară
Starul din ”Chicago” profită la maxim de atmosfera leneșă de vară. Catherine Zeta-Jones a ținut să-și etaleze picioarele suple într-o nouă imagine la piscină.
Pe măsură ce canicula se instalează confortabil în lunile de vară, Catherine Zeta-Jones a decis să profite la maxim de situație.
Actrița galeză, în vârstă de 53 de ani, își răsfață adepții din online cu imagini cu ea de la piscină, în secțiunea temporară de Povești a aplicației Instagram. Așa a făcut și zilele trecute, când a publicat o fotografie HOT cu picioarele sale, pline de pistrui. Actrița a ținut să atragă atenția acestui aspect: ”Toată viața am avut acești pistrui pe coapse”, a descris Catherine Zeta-Jones poza. Dincolo de pistrui însă, diva arată spectaculos, iar picioarele sale sunt superbe. Soția lui Michael Douglas arată fenomenal după două sarcini.
Este, fără doar și poate, una dintre cele mai frumoase actrițe din show biz, chiar și acum, la anii maturității.
Familia Douglas - Zeta-Jones se bucură din plin de curtea lor luxuriantă și de piscina generoasă care îi răcorește în zilele toride. Chiar și fiul starurilor a postat recent o fotografie cu el în piscina familiei, o imagine interesantă, artistică, în care în vedem îmbrăcat la cămașă, în apă.
Băiatul seamănă izbitor cu tatăl său.
Michael Douglas nu se arată pe lângă piscină, însă și el este foarte activ în social media. Recent, a făcut furori cu o postare publicată de Ziua Independenței, pe 4 iulie, când le-a urat americanilor la mulți ani și să nu uite ce au de sărbătorit. Starul din Basic Instinct și-a pus vocea pe una dintre fotografii, ca să facă urarea cât mai personalizat. Michael Douglas a apărut foarte cool, cu o pereche de ochelari de soare, și a făcut deliciul urmăritorilor săi.
Soții Michael Douglas - Catherine Zeta-Jones au participat anul acesta la Festivalul de la Cannes și au fost ravisanți pe covorul roșu, alături de fiica lor în vârstă de 20 de ani, Carys Zeta Douglas.
Foto: Getty și Instagram