Cauzele morţii fiicei lui Whitney Houston: crimă sau sinucidere?

27 iulie 2015   News

Spre deosebire de mama ei, fata a fost găsită inconştientă şi dusă de urgenţă la spital. Din păcate, leziunile cerebrale au fost severe, iar starea ei s-a deteriorat, culminând cu moartea ei în pace pe 26 iulie, la 6 luni de la incident.

Însă deja se speculează că incidentul, care a avut loc în condiţii foarte suspecte, ar fi considerat de poliţie drept caz de crimă, deşi iniţial se vehicula că a fost vorba de o tentativă de sinucidere.

Nick Gordon, iubitul lui Bobbi Kristina, împreună cu prietenul lui, Max Lomas, ar fi găsit-o pe fată inconştientă şi, după ce au încercat să o resusciteze în van, au chemat paramedicii. La spital, a intrat în comă indusă pentru a o feri de complicaţii, însă degeaba. Doctorii cred că tânăra a stat 8 minute sub apă.

Crimă?

Se prea poate, dat fiind că poliţia din Atlanta au lansat o investigaţie în acest sens, date fiind condiţiile în care a fost găsită fiica lui Whitney Houston. Potrivit jurnaliştilor de la TMZ, ea ar fi fost plină de vânătăi, cu buzele umflate şi un dinte lipsă. Ambele familii ale fetei – Houston şi Brown – îl acuză pe iubitul ei de 25 de ani că a abuzat-o, în timp ce mărturii ale altor surse apropiate spun că perechea s-a certat foarte grav şi violent înainte să fie găsită în baie. Chiar şi reprezentanţii Houston Estate l-au taxat cu un proces de 10 milioane de dolari, în care e acuzat că a abuzat de Bobbi, că a fost violent şi că a furat bani de la ea. “Chiar şi după spitalizarea lui Bobbi, în timp ce era în comă, Gordon a accesat conturile bancare ale acesteia şi a furat 11.000 de dolari”.

Sinucidere?

Şi asta se poate, date fiind fotografiile cu Kristina şi prieteni de-ai ei trăgând droguri pe nas, acasă la cineva, în februarie 2011. În plus, a crescut văzându-şi părinţii drogându-se împreună. “Toată viaţa ei a fost înconjurată de droguri. Calea pe care ei i-au arătat-o nu a fost una normală pentru un copil. Krissi n-a putut să reziste, a bântuit-o şi, în  loc să fie mai bine, a înrăutăţit situaţia. Măcar e cu mama ei, Whitney, acum”, a declarat o sursă pentru The Mirror.

La fel, chiar vărul fetei, Jerod Brown, confirmă şi acest scenariu. Deşi era determinată să devină o cântăreaţă de succes cu primul ei single, Guilty, Jerod spune cât de deprimată şi ce gânduri sinucigaşe avea: “Era foarte depresivă, mă suna adeseori şi îmi spunea că se gândeşte mult la mama ei, spunea că atârnă greu în inima ei”… Chiar în 2013, la două zile de la comemorarea unui an de la moartea lui Whitney, Bobbi a fost spitalizată pentru că a încercat să se sinucidă amestecând sedative cu alcool. Iar acum, incidentul a avut loc cu 12 zile înainte de comemorarea a trei ani de la moartea mamei sale.

FOTO HEPTA

Mai multe