Ce ar face vedetele cu 100.000 de euro? Ionuţ Iftimoaie şi Sorin Brotnei au răspuns!

13 septembrie 2018   News

Gândul la marele premiu în valoare de 100.000 de euro îi ajută pe cei 21 de concurenţi din ”Ultimul Trib”, emisiune difuzată de Antena 1, să înfrunte fiecare zi plină de încercări în Madagascar şi fiecare concurs extrem de solicitant.

Premiul în valoare de 100.000 de euro le pune la treabă imaginaţia concurenţilor din ”Ultimul Trib”, aceştia afirmând ce ar face cu banii, dacă ar câştiga emisiunea de la Antena 1.

„Aş avea ce să fac cu premiul la mine acasă, în Maramureş. Sunt aproape gata cu construcţia celor două case tradiţionale, vreau să fac şi o şură şi o cramă. Probabil că aş dezvolta tot acolo ceva, pentru că acolo mi-e sufletul şi aş investi probabil în nişte meşteşuguri pe cale de dispariţie, pe care eu le apreciez şi îmi place să mă implic în ele. Mă ajută şi faptul că eu am făcut arte plastice şi îmi place lucrul cu lemnul”, se gândeşte Sorin Brotnei.

În acest timp, Daniela Crudu se gândeşte la un răsfăţ pe măsura eforturile sale din Madagascar, iar ca să se bucure de el complet, ar trebui să îi aibă în preajmă şi pe cei dragi: „Mi-aş schimba maşina, în primul rând, şi mi-aş reînnoi colecţia de genţi, apoi mi-aş duce prietenele în vacanţă la Ibiza”.

Pentru Ionuţ Iftimoaie, marele premiu este trofeul, după cum explică el: „Mentalitatea de sportiv mă face să mă gândesc că intru într-o competiţie cu gândul că voi câştiga. Când am plecat, prietenii mi-au zis să mă întorc acasă cu marele premiu, dar eu mă gândesc mai degrabă la trofeu! Aş fi ipocrit să spun că nu mă gândesc şi la partea financiară. Atunci când ai patru copii acasă, e greu să nu te gândeşti, iar nevoi avem cu toţii, unele mai reale, altele inventate. M-am gândit însă după o muncă atât de intensă, de probe atât de dure cu uzură fizică şi psihică, cel mai corect ar fi ca cei trei finalişti să împartă marele premiu”.

Mai multe